sâmbătă, 6 aprilie 2013

Trenul Regal


 Deoarece în acest început de aprilie 2013,Trenul Regal, se află pentru prima oară spre vizitare în Gara de Nord din București1, m-am gândit să îl vizitez și eu. În continuare voi posta câteva poze spre a fi văzute și de cei care nu pierd foarte mult timp ( sau nu sunt prezenți) pe rețelele de socializare.2 După cum ne precizează și ghidul, inițiativa construirii unui Tren Regal destinat Casei Regale Române a aparținut regelui Ferdinand I3 (24 August 1865 – 20 July 1927)4, care în 1927 comandă societății italiene Ernesto Breda din Milano un astfel de tren oficial5.
 Regele Ferdinand moare însa, în 1927, ne mai apucând sa se bucure de aceasta adevarată bijuterie. Trenul este finalizat în iunie 1928 și intra imediat în serviciul Casei Regale.
 Trenul regal era compus din cinci vagoane, care se pastrează și în prezent3, după cum urmează: un vagon tip salon (sufragerie) cu 36 de locuri (24 de locuri la masa principală și 12 locuri la 6 masuțe aflate într-un salon separat ) și restul vagoane de dormit, pentru rege, inviți și personal.
 Finisajele interioare sunt din furnir de esențe nobile, adică: trandafir, mahon sau nuc. Scaunele și fotoliile sunt tapisate cu faimoasa piele de Cordoba, fiind întreținute cu substanțe speciale. Geamurile sunt duble, iar sistemul de iluminat și cel de incălzire sunt dispuse în asa fel încat să nu derenjeze ochiul sau să ia din spațiu. Încălzirea se facea cu lemne sau cărbuni, iar trenul dispunea de un dinam care asigura energine atât în timpul mersului cât și prin intermediul unui acumulator care oferea autonomie totala din punct de vedere electric pe perioada stationarii trenului. Corpurile de iluminat au fost fabricate la manufacturile din Murano iar oglinda din salonul mare este fabricată din cristal de Bhoemia. Încalzirea vagonului regal și producerea apei calde se face cu ajutorul unui cazan aflat în capul vagonului, alimentat cu lemne și cărbuni.5

 Dintre capetele încoronate care au folosit acest tren putem enumera Regele Carol II, Regina mamă Elena, care conform imaginilor de arhiva s-ar fi întors cu acest tren din exil in 14.09.1940, 6 și regele Mihai. Regele Mihai îl foloseste pentru ultma oara în ianurie 1948 înainte de a pleca in exil.
 După abdicarea forțată a monarhiei trenul devine tren prezidential până în 1977. În vagonul salon al acestui tren au avut loc discuții între Nikita Hrusciov, conducătorul Uniunii Sovietice și Gheorghe Gheorghiu-Dej, Președintele Consiliului de Stat al Republicii Populare Române, în 1955 privind retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul României. Tot în vagonul salon în august 1967, au loc discuții între Nicolae Ceausescu și Iosip Broz Tito privind relațiile româno-iugoslave.
 În vegonul regal al acestui tren au luat micul dejun și presedintele Statelor Unite, Gerard Ford care alături de secretarul de stat Henry Kisinger au călatorit împreuna cu Nicolae Ceausescu la 6 august 1975 spre Sinaia, unde la Pelesi s-a acordat României “Clauzei Natiunii celei mai favorizate” 
                             Salonul de masa Principal

 Cu acelasi vagon au calatorit în timpul celebrelor vânatori organizate de Nicolae Ceausescu, pentru sefii socialisti de stat dintre anii 1976-1977 și: Todor Jivkov (octombrie 1976), Leonid Brejnev (noiembrie 1976), Erik Honecker (8 februarie 1977).
 După 1977 trenul prezidential este înlocuit cu o garnitură noua fabricată în România, la fabrica de vagoane Arad.
 Trenul regal este unicat, fiind într-o stare de consevare excelenta, singurele piese aflate în tren pentru care ghizii au declarat ca nu pot garanta a fi originale sunt covoarele. Chiar și atunci cand anumite piese au trebuit să fie reparate, s-au folosit acelasi tip de materiale pentru a nu strică aspectul istoric al trenului.




 Salonul de masa secundar

                       Salonul de masa secundar - fotoliu -


Fereastra dubla
 Dulap baie invitati
 Dormitor
 Fotolii
 Cabina baie invitati



Pentru mai multe fotografi vezi aici
Trenul Regal 

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
4Mic Dictionar enciclopedic, Editura enciclopedica, Bucuresti 208 pag 452

Un comentariu:

  1. Foarte bune articolele Dvs. Felicitări! Dacă aţi vrea să aruncaţi un ochi peste blogul acesta: http://despreneamulromanesc.wordpress.com . Poate veţi găsi ceva ce vi se va părea interesant.Toate cele bune.

    RăspundețiȘtergere