Decretul 200/1957

- despre mușamalizarea crimelor comise -

 Dintre țările foste comuniste, România a rămas ultima să pună în discuție atât ridicarea unui monument național al victimelor comunismului cât și deschiderea unui muzeu al dictaturii comuniste. Deși foștii deținuți politici nu s-au ascuns nici un moment, ținând numeroase conferințe, simpozioane, comemorări, aceștia au fost de “negasit” pentru mass-media. Presa din România a acordat prioritate la nivel național unor “scandaluri mondene”, violuri, furturi, accidente, relatările deținutilor politici putând fi regasite cu precadere în presa locala (județeana, orășenească). Cu câteva excepții amintirile celor trecuți prin “reeducarea de la Pitești”, “iadul de la Aiud” sau “calvarul Canalului” au fost plasate în categoria “evenimentelor care nu fac reating” și care nu au potențialul de a deveni “știri virale” în mediul online.

 Prin urmare simpozioanele, comemorările, parastasele foștilor detinuți politici au fost în cea mai mare parte ignorate. Toată această stare de fapt, avea să se schimbe din momentul în care doi fosti directori de închisori comuniste au ajuns în lumina reflectoarelor (cazul Alexandru Visinescu, Ion Ficior și mai recent Florian Cormoş), acesta a fost momentul în care întâmplările deținuților politici au dobândit potențialul de a face “reating”.

 După bunul obicei al presei din România, aceleasi fețe care comenteaza de obicei și știrile sportive, și evenimentele politice interne și internaționale, și-au dat pe rând cu parerea despre regimul comunist și cel al penitenciarelor. Între invitații diverselor Talk-show-uri s-a aflat, cei drept și câte un fost deținut politic, aflat în mod evident în inferioritate numerică cu invitații și moderatorii, de reținut că rar, mult prea rar la aceste emisiuni au fost prezenți și istorici sau cercetatori ai arhivelor sau de pe teren.

 Ca de fiecare dată când persoane care nu au o tangență directă cu subiectul în cauză își exprimă o serie de opinii despre acel subiect, apar și erorii. Una dintre acestea opinii eronate, aparent foarte logică, este că nomenclaturiștii nu ar fi fost “atat de proști” încât să lase vreo urmă scrisă, un document, un ordin, care să poată astăzi demonstra negru pe alb uciderea unor persoane încarcerate în penitenciare și/sau colonii de muncă.

 Din câte am afirmat anterior, lucrurile par logice, un criminal nu ar avea de ce sa lase urme, mai ales atunci când ar avea timpul necesar să le acopere. Lucrurile stau altfel cu un regim totalitar, care fiind sigur pe el începe să facă greșeli. Situația fiind următoarea: dacă regimul este foarte sigur pe el, la ce bun i-ar fi fost efortul de a acoperi absolut toate urmele?

 Mergând pe aceasta idee, vă prezint în cele ce urmează una din “scăpările” regimului comunist ce ne dezvăluie “negru pe alb” că în închisorile și coloniile de munca din România a avut loc o exterminare a membrilor considerați ca aparținând clasei “burghezo moșerești”. Inedit este și faptul că autoritățile centrale, inclusiv “Marea Adunare Națională” au consimțit în a mușamaliza acest fapt. Acest document confirmă ipoteza explicată mai sus, referitor la prezența unor dovezi ale crimelor săvârsite de regimul comunist în documentele din acea perioadă.

 Știm din memorialistică că sotiile, copii, parintii celor închiși nu au încetat să încerce să se intereseze de situația celor dragi, ajunși pe nedrept în spatele gratiilor. Chiar și când rudele aflate încă în “libertate” erau inștiințate verbal de decesul sotului, soției, tatălui, aceștia au continuat să încerce să opțină un certificat legal în această privință, nutrind speranța că poate, “decesul” a fost o eroare.

 Așa s-a născut “Decretul 200/1957”, un decret apărut din necesitatea de a scapa “Ministerul de Interne” de numeroasele cereri depuse de familiile celor decedați în penitenciare în condiții “neelucidate”.

 Decretul 200/1957, ( 6 mai 1957) în sine, pare “banal și lipsit de importanță”, doar un alt Decret despre actele de stare civilă. La o examinare mai atenta, obsevam că este vorba de un act care reglementeaza un anume tip de acte, respectiv “actele de stare civila” mai precis certificatele de deces.

Textul în sine este extrem de misterios:

“Prezidiul Marii Adunari Nationale a Republicii Populare Române, decretează:
Articol unic: - Art.35 al Decretului nr. 272 din 30 noembrie 1950, referitor la actele de stare civilă, republicat în Buletinul Oficial al Marii Adunari Naționale a Republicii Populare Române nr.15 din 13 iunie 1955, se completeaza cu aliniat final, avînd urmatorul cuprins:
`declarația de moarte nu s-a făcut până la dată prezentului decret; în aceste cazuri declarația și întocmirea actelor se face potrivit instrucțiunilor “Ministerului Afacerilor Interne`”¹

 Destul de vag! Articolul în sine se vrea o completare a decretului 272 din 30 dec. 1950 referitor la actele de stare civila.

 Pentru a întelege prezentul decret trebuie să întelegem decretul precedent, pe care acesta îl completeaza: Decretul 272, respectiv Articolul 35, care explică situațiile excepționale în care se poate integistra un „act de stare civila”:

“Despre reconstituirea actelor de stare civilă:
Art.35. - Reconstituirea unui act de stare civila se poate cere în următoarele cazuri:
a). când registrele de stare civila nu au existat, sau dacă au existat, sunt pierdute sau distruse;
b). când actul de stare civila a fost înregistrat în străinătate și procurarea lui cu neputință.”

 Prin urmare Decretul 200 vine să completeze modul în care se poate înregistra un act de stare civilă, vorbim practic de o excepție de la regulă, o situație specială, cum se va vedea în continuare.

 Decretul a fost adoptat, în data de 18 martie 1957, printr-o hotărare a Consiliului de Miniștrii și poartă semnătura lui Chivu Stoica ( prim-ministrul al României în perioada 1955-1961, Președinte al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România în perioada 24 martie 1965-9 decembrie 1967).

“Privind adoptarea proiectului de decret pentru completarea art.35 decretul 272 din 30 decembrie 1950, referitor la actele de stare civilă, republicat în buletinul oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române nr 15/13 iunie 1955.

Consiliul de Ministrii al Republicii Populare Române,

Adoptă proiectul de decret pentru completarea art.35 din Decretul nr.272 din 30 decembrie 1950, referitor la actele de stare civila, republicat în buletinul oficial al Marii Adunari Naționale a Republicii Populare Române nr.15 din 13 iunie 1955.

Presedintele Consiliului de Miniștri
Chivu Stoica
Bucuresti 18 Martie 1957
Nr.424 ”

 Partea interesantă începe abia acum, legile trimise spre aprobare în perioada comunistă erau însoțite de o expunere de motive și un referat. Acest fapt este puțin cunoscut de către mulți dintre cei care scriu cărți, articole, despre perioada comunistă, și care preferând confortul Bibliotecii Academiei Romane, citează în 90% din cazuri “Buletinele Oficiale”. Expunerea de motive și referatul erau însă, doar pentru ochii celor care aprobau sau votau legile, ele nefiind publicate în “Buletinele Oficiale”. Legea 200 are o expunere de motive, un raport, o notă si un referat (maximum de anexe).

Expunerea de Motive

 Din expunerea de motive aflăm că organele “Ministerului de interne are o serie de greutati generate de numeroasele cereri” ale rudelor persoanelor decedate în inchisori și colonii de muncă, a caror decese nu au fost înregistrate la momentul respectiv, înregistrarea morții acestor persoane aflate în lagărele de muncă și închisori fiind, la acea dată, considerată “inoportună”.

 Din Decretul 200 mai aflăm și că aceste decese au survenit între anii 1947 si 1955, ( adică între instalarea deplină a comunismului în România și începutul perioadei de destindere a actiuni represive) interesant este și faptul că decretul 200 ne indică și clasa din care faceau parte aceste persoane, fiind vorba de “burghezo-moșieri”.

“În penitenciare și coloniile de muncă ale Ministerului Afacerilor Interne, au murit în cursul anilor 1947-1955 un număr de detinuți, fie de moarte naturală, fie prin executarea unor senținte judecatorești de condamnarea la moarte.
 Din această cauză, moartea acestora nu a fost înregistrată la Comitetele Executive ale sfaturilor populare ale locului unde s-a produs moartea, conform dispozițiilor decretului nr 272/1950, referitor la actele de stare civilă.
 Ca urmare a acestei situații, Ministerul Afacerilor Interne are o serie de greutati generate de numeroase cereri ale familiilor celor în cauză, care cer certificate constatatoare ale morții, în vederea reglementării unor succesiuni, încheieri de căsătorii, etc.
 În prezent socotim că se poate face oficializarea morții acestor categorii de condamnați și eliberarea către familiile lor a certificatelor constatatoare a morții.
 Însă înregistrarea morții în registrele de stare civilă nu se mai poate face astăzi, deoarece decretul nr.272/1950 care reglementează problema actelor de stare civilă, prevede înregistrarea morții la data survenirii acesteia, iar posibilitiatea întocmirii ulterioare a actelor de stare civilă o permite numai în anumite condiții, potrivit cărora Comitetele executive ale sfaturilor populare nu pot înregistra moartea condamnaților în cauză.
 Pentru reglementarea acestei situații, vă prezint alături proiectul de decret pentru completarea art.35 din Decretul nr 272 din 30 decembrie 1950, referitor la actele de stare civilă, repubicat în buletinul oficial al Marii Adunării Naționale a Republicii Populare Române nr. 15 din 13 iunie 1955, în sensul că se poate face în prezent întocmirea actelor de moarte pentru acei deținuti pentru care declarația de moarte nu s-a facut de locurile de detenție, la data decesului, cu care dacă sînteți de acord va rog a-l adopta. 

Ministrul Afacerilor Interne.
Alexandru Draghici”

Raportul (nr P.S.o162)

 Din raport (26. 04. 1957) aflăm că proiectul a fost adoptat, dar cu anumite modificări. Marea Adunare Națională nu a fost de acord ca în Decretul 200 “să apară și textul vechi al Art. 35” din care se poate deduce pentru ce tip de acte este destinat prezentul decret. Marea Adunare Naționala și-a aratat nemulțumirea și referitor la formularea “locurile de detentie pentru deținuti”, care a fost înlăturată din decret.

 Decretul modificat (adică cel ce a ajuns până la noi), are aspectul unei simple legi de completare a unei legi anterioare, la prima vedere fiind greu de dedus despre ce e vorba. În stânga foii (raportului) este prezent un “DA” însotit de numele lui Emil Bodnaras ( general al armatei române la acea dată²). Raportul este semnat de Consilierul Referend general-locotelent Muica N.Nicolae.

“Prin H.C.M. Nr424 din 18 martie 1957, s-a adoptat proiectul de decret inițiat de M.A.I., pentru completarea art.35 din decretul nr272/1950, referitor la actele de stare civilă, republicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale cuprinde textul vechi al art.35 completat cu aliniatul nou, în sensul ca se poate face în prezent întocmirea actelor de deces pentru acei deținuți pentru care declarația de moarte nu s-a făcut la locurile de detenție la data decesului.
 Prezidiul Marii Adunări Naționale nu este de acord ca în noul decret să apară și textul vechi al art.35, ci numai aliniatul care va completa articolul 35 din care să se scoată cuvintele `locurile de detinere pentru deținuți`.
În acest sens Prezidiul Marii Adunări a dat indicații M.A.I. pentru a reface proiectul de decret și a-l supune din nou pentru aprobare Consiliului de Miniștri.
Cu forma proiectului de decret refăcută de M.A.I. și prezența Consiliului de Miniștri conform indicațiilor date de Prezidiul Marii Adunări Naționale, secția juridica a D.G.T.C.M. este de acord.
 Întrucât în forma aici anexata proiectul de decret satisface nevoile M.A.I., îl supunem spre adopare consiliului de miniștri. 

“Da”
E. Bodnaras 

Consilier Referent
Generar Locoterent,
Muica N. Nicolae"

Nota

 Ministerul Afacerilor Interne - Cabinetul Ministrului vine și cu o Nota, adresata, “Către Consiliu de Miniștri” în care atrage atenția că prezentul decret, “nu se va publică în Buletinul Oficial” : “ci va fi trimis numai președinților Comitetelor Executive ale Sfaturilor Populare Regionale: București  Baia Mare, Cluj, Constanța, Galați, Pitești, Timișoara”.

 De observat că orașele listate mai sus nu sunt alese întamplator, ele reprezinta locații ale marilor închisori sau lagare de muncă. Totodată nu trebuie pierdut din vedere nici nota în sine, care mentioneaza express nepublicarea acestui decret în Buletinul Oficial. Deși în perioada comunistă numeroase decrete nu ajungeau în Buletinul Oficial, aceasta notă ar trebui să ne dea de gândit.

 Nota poartă semnătura generalului-colonel, Alexandru Draghici ( în calitate de Ministru al Afacerilor Interne³) :

“Ministerul Afacerilor Interne
Cabinetul Minstrului
nr. 050877 din 11.IV.1957

Secret.
Ex.nr.1. 

 Vă trimitem alăturat proiectul de decret pentru completarea art.35 din Decretul nr. 272 din 30 decembrie 1950, referitor la actele de stare civilă, republicat în buletinul oficial al Marii Adunari Naționale a Republicii Populare Romane nr.15 din 13 iunie 1955, rugîndu-vă sa-l treceți pe ordinea de zi.
 Decretul nu se va publica în buletinul oficial, ci va fi trimis numai președinților Comitetelor Executive ale Sfaturilor Populare Regionale: București, Baia Mare, Cluj, Constanta, Galati, Pitesti, Timisoara. 

Ministerul Afacerilor Interne General Colonel,
Alexandru Draghici”

Referatul

 Ca mai toate decretele comuniste, Decretul 200 este însotit și de un referat care prezintă o sinteza a decretului. Acest referat fiind foarte complet ne ofera o viziune de ansamblu asupra legii 200/1957.

 Astfel aflăm ca “în penitenciare și coloniile de munca”, “au murit în decursul anilor 1947-1955 un număr de deținuți” decese care nu au fost înregistrate “datorita condițiilor politice existente în acea perioada”, “mai ales că printre cei în cauza se gaseau și unele elemente care au avut rol politic în timpul regiumului burghezo-moșieresc”.

 Referatul ca și decretul în sine ne arată că organele represive deveniseră atât de sigure pe ele, încât recunoasteau în scris că elemente de conducere ale clasei “burghezo-moșierești” muriseră în penitenciarele din țară în condiții ce faceau înregistrarea decesului “inoportună”.

“Direcțiunea Generală a treburilor Consiliului de Miniștri Referat nr. PS 0162
Secția Specială 11.03.57 

De acord; propun a aproba.
Emil Botnaras 

De acord cu referatul
Consilier Referent
General Locotelent
Muica N. Nicolae

• Inițiator: – Ministerul Afacerilor Interne .

• Obiectiv: - Proiect de decret pentru completarea art.35 din decretul nr272 din 30 decembrie 1950, referitor la actele de stare civila, republicat în Buletinul Oficial al Marii Adunari Naționale a R.P.R. nr.13 iunie 1955.

• Avize: - Nu sunt Necesare
• Analiză: - În penitenciare și coloniile de munca ale Ministerului Afacerilor Interne, au murit în cursul anilor 1947-1955 un numar de deținuți, fie de moarte naturală, fie prin executarea unor sentințe judecatorești de condamnare la moarte.
  Datorită conditiilor politice existente în acea perioada s-a considerat inoportună oficializarea

unora dintre aceste cazuri, mai ales că printre cei în cauză se gaseau și unele elemente care au avut un rol politic în timpul regimului burghezo-moseresc.

Din această cauză, moartea acestora nu a fost înregistrată la comitetele executive ale sfaturilor populare ale locului unde s-a produs moartea, conform dispozitiunilor decretului nr.272/1950, referitor la actele de stare civilă.

Ca urmare a acestei situații, M.A.I. are o serie de greutăți provocate de numeroasele cereri ale familiilor celor în cauză, care cer certificatele constatatoare ale morții în vederea unor succesi- uni, încheieri de casatorii etc.

În prezent M.A.I. socotește că se poate face oficializarea morții acestei categorii de condamnați și elibererea către familiile lor a certificatelor constatatoare a morții, însă inregistrarea morții în registrele de stare civilă nu se mai poate face astăzi. Aceasta, deoarece decretul nr.272/1950 care reglementează problema actelor de stare civila, prevede înregistrarea morții la data cand ea a survenit, iar posibilitatea intocmirii ulterioare a actelor de stare civila o permite numai în anume condiții, potrivit cărora comitetele executive ale sfaturilor populare nu pot înregistra moartea condamnaților în cauză.

 Pentru reglementarea acestei situații, M.A.I. a întocmit un proiect de decret prin care propune completarea art.35 din decretul 272 din 30 decembrie 1950, referitor la actele de stare civilă, în sensul că se poate face în prezent întocmirea actelor de moarte pentru acei deținuți pentru care declarația de moarte nu s-a făcut pe locurile de detenție la data decesului.

Cu prevederile proiectului de decret, secția Juritica a D.G.T.C.M. este deacord.

• Concluzii: - Față de cele raportate mai sus, supunem spre aprobare proiectul de decret în forma aici anexată.
• Propun ca decretul să fie publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale.

Șeful secției:
Maior. Nicolae Stefan

 Emiterea acestui decret trebuie pusă în legatură cu moartea lui Stalin, survenită în martie 1953 și cu primirea României în O.N.U.⁴ în 14 decembrie 1955 ( prin decizia A/RES/995)⁵.     
 Practic statul comunist încerca să prezinte aparența unei schimbări, tot în legătură cu aceasta situație au avut loc și seria de eliberări colective ale deținuților politici din perioada 1960 – 1964.

  Printre actele de deces emise atunci s-a aflat și cel al Iuliu Maniu, locul morții “Sighet”, anul 1953, la data respectvă “fără ocupație” act de deces emis in 1957, evident în urma decretului 200/1957.

======================================================================

1 S.A.N.I.C

2 De asemenea și spion sovietic.

3 Dreghici Alexandru n. 27 septembrie 1813 în localitatea Tisau, judetul Buzau – m. la 12 decembrie 1993, Budapesta. Președinte al Mari Adunării Naționale, 28 decembrie 1949 – 26 ianuarie 1950, Ministru de interne între 28 mai si 20 septrmbrie 1952 și mai apoi intre 19 martie 1957 si 27 iulie 1965. vezi Stelian Neagole – Oameni Politici Romani – enciclopedie Machiavelli București 2007 pag 248.

4 Dictionarul penitenciarelor din Romania Comunista (1945-1967)

5 http://www.mae.ro/node/1588

Fotografii:
Foto 1: cu închisoarea ( este vorba de inchisoarea Jilava), fotograf eu 2013.
Foto 2: S.A.N.I.C. Decrete
Foto 3-4: (gif)  S.A.N.I.C. Decrete
Foto 5: ( Certificat moarte Iuliu Maniu) wikipedia - fotografie aflata in domeniu public.