Rezistența armată anticomunistă din România postbelică a avut un caracter pronunțat regional, grupările din zonele montane fiind printre cele mai active și longevive. Printre aceste formațiuni s-a numărat și cea condusă de Aurel Vernichescu în Munții Banatului, un personaj complex, implicat atât în viața politică interbelică, cât și în lupta armată postbelică. Destinul său este marcat de contradicții, confuzii și controverse istorice ce merită clarificate pe baza surselor documentare accesate recent.
Printre sursele consultate pentru acest studiu se numără fondurile de arhivă ale Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, respectiv dosarele penale privindu-i pe Aurel Vernichescu, Ion Moța, Corneliu Zelea Codreanu, Spiru Blănaru, Petre Domoșteanu și Constantin Cristea. De asemenea, am analizat materialele publicate pe acest subiect de istoricii Mircea Rusnac1 și Adrian Brișcă2, precum și lucrările autorilor Cicerone Ionițoiu3 ,Miodrag Milir4 și Răzvan Gheorghe și Nicolae Ciurică5. Nu în ultimul rând, cercetarea aparițiilor lui Aurel Vernichescu în presa interbelică a condus la identificarea implicării acestuia în diverse evenimente istorice relevante, aspect rămas necunoscut în istoriografia de specialitate până în acest moment.
Origini și formare
A urmat școala primară în Caransebeș între anii 1905–1909, apoi Liceul de Stat din același oraș, pe care l-a absolvit în 1915. În același an s-a înscris la Academia de Teologie din Caransebeș, ale cărei cursuri le-a finalizat în 1918. Ulterior, a urmat Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov, iar din anul 1919 a frecventat cursurile Facultății de Agronomie din Cluj, obținând diploma de licență în anul 19266. Pe plan personal a fost căsatorit cu Margareta Korondy, a rămas vaduv de tânăr și a avut cu aceasta doi copii.7
Controverse istorice: cazul „Denunțătorului din Dealul Spirii”
Vernichescu Aurel este nimeni altul decât denunțătorul complotului din Dealul Spirii8, despre care mai multe surse bibliografice afirmă că ar fi fost „omorât de Ion Moța în închisoarea Văcărești” sau chiar „în cladirea tribunalului”. Din păcate intrarea lui Aurel Vernichescu în atenția istoriografiei nu se datorează activității sale profesionale din perioada interbelică și nici luptei sale ca partizan anti-comunist ci legăturii sale cu evenimentele turbulente ale mișcării studențești din anii '20.
În numeroase surse istoriografice legate de Mișcarea Legionară s-a propagat o confuzie regretabilă legată de soarta studentului agronom. În numeroase lucrări se afirmă că acesta ar fi fost „omorât de Ion Moța în închisoarea Văcărești”. Realitatea, atestată riguros de documentele de arhivă, demonstrează că Ion Moța a tras opt focuri de armă asupra lui Vernichescu în incinta închisorii Văcărești, rănindu-l la mână și în regiunea dorso-lombară, fără însă a-i provoca decesul9. În consecință, acțiunea a avut cel mai probabil un rol mai degrabă punitiv și simbolic, iar Vernichescu a fost ulterior etichetat în mentalul colectiv al nationaliștilor și în literatura legionară drept prototipul „trădătorului” un adevărat „Iuda”10.
Din punct de vedere factual, Aurel Vernichescu s-a numărat printre liderii protestelor studențești de la începutul anilor `20 (un nucleu format din opt membri)11 care, după doi ani de mișcări greviste sterile, au proiectat un atentat vizând eliminarea unor politicieni și bancheri evrei considerați responsabili pentru criza socioeconomică a țării. Vernichescu a aderat inițial la acest plan și a chiar a depus un jurământ de loialitate, însă ulterior a decis să informeze autoritățile. Această deconspirare a dus la arestarea preventivă a grupului și încarcerarea membrilor săi la închisoarea Văcăreşti12.
 |
| Vacarestștenii in fata închisorii dupa achitare |
Ion Moţa, unul dintre complotişti afla de la avocatul său cine a făcut denunţul, cu sprijinul studentului Leonida Vlad introduce un revorver în închisoare13, ascuns aparent într-o cutie de bomboane14. Moța l-a atras pe Vernichescu (care fusese eliberat între timp) într-o capcană, chemându-l în vizită la închisoare; cei doi ajung față în faţă şi după ce Moţa îl întreabă de ce a trădat grupul trage opt focuri de armă de la o distanţă mică fără a îl ucide15. În cadrul procesului penal care a urmat – și la care victima a refuzat să se prezinte în calitate de martor16, Ion Moţa și Leonida Vlad au fost achitati17. În presa vremii a circulat inclusiv ipoteza unei reconcilieri formale între cei doi, dublată de un presupus regret al lui Vernichescu, deși informația este dificil de verificat, greu de crezut și destul de improbabilă în contextul epocii 18.
 |
| Manufest al studenților crestini 1924 |
Confuzia „uciderii” lui Vernichescu își are originea, în mare parte, în uzanța semantică a termenului „împușcat” în sursele contemporane evenimentului. În presa interbelică, adesea înclinată spre senzațional, acest termen nu poseda semnificația restrictivă sau ireversibilă de astăzi. În acea epocă, marcată de prezența armelor uzate aduse de soldați de pe frontul Primului Război Mondial, verbul „a împușca” nu era automat echivalent cu „a asasina”, „a suprima” sau „ucis”.19 O altă parte a presei din perioadă a folosit o altă formulare capabilă de a genera în prezent confuzie anume: „atentatul contra lui Vernichescu”,20 formulare care a indus în eroare cercetătorii ulteriori. O analiză critică a textelor dincolo de titlurile de primă pagină demonstrează că publicațiile din anul 1924 au consemnat explicit supraviețuirea și refacerea fizică a victimei21. De menționat că, în perioada dictaturii carliste, în cadrul procesului de „trădare”(sic!) intentat lui Corneliu Zelea Codreanu, a fost menționată „uciderea”(sic!) lui Vernichescu, iar presa din epocă a preluat falsa ipoteză pe parcursul 193822. Deși niciun istoric contemporan nu citează direct această sursă politizată23, fapt ce ne face să credem că eroarea din istoriografia actuală provine dintr-o interpretare greșită a cuvântului „împușcat”. Treptat eroarea s-a consolidat în istoriografie din cauza lipsei de filtrare critică a termenilor lexicali din epocă.
 |
| Raport SSI despre Ion Mota |
Propagarea mitului în istoriografia de specialitate și în discursul public
Prin mecanismul citării necritice, afirmația despre presupusa ucidere prematură a lui Vernichescu a fost preluată organic de la un autor la altul. Spre exemplu, istoricii marxiști Mihai Fătu și Al. Spălățelu (în Garda de Fier Organizație Terorista de Tip Fascist)24 vorbesu de „noua crimă” Dinu Zamfirescu (în Mișcarea Legionară în Țară și Exil – Puncte de reper (1919–1980))25 amintește de „asasinarea lui Vernichescu” astfel informația a ajuns să fie acceptată, în unele medii, ca un „fapt istoric”. Autori straini nu au facut exceptie Veiga Francisco (în „Istoria Garzii de Fier, 1919-1941 Mistica ultranationalismului”) amintea și el de “uciderea lui Vernichescu”26 iar Roland Clark (în Holy Legionary Youth: Fascist Activism in Interwar Romania)27 de „procesul pentru uciderea lui Vernichescu".
Recent într-un interviu din 2024 pentru Antena3 istoricul Adrian Cioflâncă preciza urmatoarele: “În timpul procesului, Ion Moța l-a asasinat chiar în clădirea tribunalului pe co-acuzatul Aurel Vernichescu”(sic!)28
Această informație
eronată sau ambivalentă a condus, mai târziu, la distorsionări în
discursul public: personalități precum Theodor Paleologu29
sau Cristian Pârvu-Rescu au emis opinii critice privind sistemul
juridic interbelic, referindu-se la cazul lui Vernichescu, în care
un „criminal”, respectiv Ion Moța, ar fi fost eliberat
deși ar fi comis infracțiunea de „omor”. Alte persoane
publice, precum politologul Ioan Stanomir, au vorbit despre
„execuțiile lui Vernichescu și Stelescu”30.
Numeroase publicații postdecembriste preiau eronat informația, susținând că Ion Moța l-ar fi asasinat pe studentul Aurel Vernichescu în 1924. Spre exemplu ziarul Dilema în 1998 sub semnatura cunoscutului jurnalist Zigu Ornea31 publică mai multe articole despre Miscarea Legionară, într-unul se aprecia că: „toate asasinatele, inclusiv cel al lui Vernichescu, au fost barbare”32 , Revista Apostrof33 din 1998 publica un articol semnat de Marta Petreu, despre doctrina legionara și intelectuali unde se făce afirmația că: “Moţa, căruia i-se deschide alt proces, pentru asasinarea lui Vernichescu, e şi el achitat”34, Ziarul Ziua publică în 2007 un articol despre Miscarea Legionara semnat de Teşu Solomovici unde acesta amintește de: „asasinarea de către Ion Moţa a studentului Vernichescu în 1924” , Evenimentul Zilei publică în 2017 un articol despre înmormântarea legionarilor Moța-Marin semnat Catalin Olteanu unde se aprecia ca: „Moţa decide să-l pedepsească pentru „trădare”, omorându-l cu mai multe gloanţe de revolver la 28 martie 1924. Ca şi în cazul Manciu - ucis de Codreanu pe treptele Tribunalului din laşi în octombrie 1924 - şi Moţa a fost achitat la proces de completul de judecată”.35 Sorin Alexandrescu, istoric reputat și membru de onoare al Academiei Române repetă aceași greșală într-un articol pentru Revista2236.
Toate aceste interpretări pornesc de la o înțelegere greșită a faptelor legate de „împușcarea” lui Vernichescu sau o preluare necritica a unor surse care nu au fost citate corespunzator. Astfel toate sursele amintite mai sus vehiculează informații false, care nu corespund realității istorice privind evenimentele menționate.
Exigențe metodologice: Demonstrarea identității subiectului
În fața unei asemenea acumulări de erori bibliografice, se impune o clarificare metodologică obligatorie: de unde derivă certitudinea că studentul clujan la agronomie din anii '20 și inginerul implicat în rezistența armată postbelică din Banat sunt una și aceeași persoană?
În acest sens, un prim argument este oferit de declarația ziaristului Zaharie Mărineasa din 9 octombrie 1948 privind activitatea sa legionară în județul Severin. Documentul este păstrat în arhiva ATMT (Fond „JP-CS”, dosar nr. 2426, vol. 2, f. 18–24) și a fost publicat în lucrarea lui Adrian Brișcă, Rezistența Armată din Banat (vol. I, 1945–1949, pp. 88–95):
„[...] de la Petroșnița am aflat că [col. Uță] s-ar afla împreună cu inginerul Vernichescu și încă vreo trei sau patru inși prin munții din apropierea Caransebeșului. I-am întrebat dacă au vreo legătură cu ei. Mi-au răspuns că, întrucât colonelul Uță, fost prefect de Severin, lovise Mișcarea Legionară în timpul lui Antonescu, iar inginerul Vernichescu era menționat în cartea Pentru Legionari ca primul trădător al Mișcării Legionare, nu puteau avea legături de niciun fel cu ei.”37
Dincolo de documentele din perioada activitati de partizan anti-comunist, această suprapunere identitară este confirmată factual de actele oficiale emise în perioada imediat următoare atentatului. În iulie 1926, Monitorul Oficial publică un anunț prin care studentul Facultății de Agronomie din Cluj, Aurel Vernichescu, își declara nul un document de studii pierdut:
„Subsemnatul, pierzând caetul de cursuri, eliberat de Academia Agricolă Cluj, cu No. 112, îl declar nul și fără valoare în mâinile cui s'ar găsi. Vernichescu Aurel, student, Academia Agricolă, Cluj.”38 ( 2 iulie 1926)
La doar câteva luni distanță, în octombrie 1926, același personaj publică un nou anunț privind pierderea unui titlu de călătorie C.F.R., semnând de această dată cu noul său statut profesional, cel de inginer agronom stagiar:
„Subsemnatul pierzând biletul de călătorie cu reducere pe G. F. R. eliberat de academia de agricultură Guj, No. 112, îl declarau! și fără valoare în mâinile oricui s’ar găsi. Aurel Vernichescu, inginer agr. Stag”.39 (9 octombrie 1926)
Aceste dovezi coroborate demonstrează incontestabil că Vernichescu nu doar că a supraviețuit incidentului din 1924, dar și-a finalizat studiile universitare, fiind una și aceeași persoană cu specialistul agronom de mai târziu.
Activitate profesională și politică interbelică
Vernichescu a ocupat funcții administrative și profesionale relevante în perioada interbelică: profesor la Lugoj (1927), director al Camerei de Comerț din Deva (1928), agronom județean. Din punct de vedere politic, s-a înscris în Partidul Național-Țărănesc în anul 1928. În 1932, numele său figurează printre semnatarii apelului „Tinerimii Române din Ardeal și Banat”, adresat lui Iuliu Maniu”40 apel redactat în contextul tentativei liderului politic de a se retrage din prima linie a vieții publice41.
În anul 1934, acesta a fost numit secretar al organizației PNȚ din județul Hunedoara. Din cauza convingerilor sale politice, a fost suspendat din funcția de inginer agronom de către autoritățile liberale (PNL), însă, după un litigiu de doi ani câștigat în instanță, a fost repus în drepturi. În calitatea sa de agronom, a susținut o serie de conferințe publice în cadrul cărora oferea sfaturi practice privind îngrijirea pomilor și înființarea de noi plantații pomicole .42 În 1937 a fost transferat în județul Durostor43.
Ulterior, în 1938, s-a mutat în județul Caliacra44, aici ocupa funcția de director delegat al Camerei agricole45. În urma notelor ultimative sovietice din 26–28 iunie 1940, prin care România a fost silită să cedeze Basarabia și Nordul Bucovinei, în întreaga țară s-au organizat colecte publice de bani și bunuri destinate refugiaților. Inginerul Aurel Vernichescu este menționat cu ocazia unei astfel de colecte publice desfășurate la Bazargic, unde a contribuit cu suma de 1.000 lei46 , valoare ce reprezenta un efort financiar considerabil pentru acea epocă, fiind echivalentul puterii de cumpărare a aproximativ 30.000–35.000 de lei (RON) din prezent47.
În urma cedării Cadrilaterului prin Tratatul de la Craiova (septembrie 1940), Vernichescu s-a refugiat în interiorul noilor granițe48. Este repartizat pe postul de Șef Biroului Geniu Rular, la camera agricolă Râmnicul Sarat49 funcție pe care o ocupă pâna în data de 1 Noiembrie 1940 când este demis pe motiv de „neprezentare la post”50 după o suspendare de 3 luni(1 August—1 Noiembrie 1940)51(cel mai probabil acesta este momentul în care se reîntoarece în comuna natală, posibil și pe fondul instaurării regimului național-legionar).
Din punct de vedere al evoluției politice târzii, după anul 1936 Vernichescu s-a apropiat de Frontul Național Român (condus de Alexandru Vaida-Voevod) alături de Aurel Vlad52, iar în 1939 a fost încadrat de jure în structurile Frontului Renașterii Naționale, devenit ulterior Partidul Națiunii53, unicul partid politic admis în perioada dictaturii carliste. În anul 1944 a activat în comitetul Sindicatului Agricol Severin, iar după instalarea de facto a influenței comuniste s-a înscris în rândurile PNȚ-Maniu54.
Profilul său uman și profesional a fost surprins și în cadrul istoriei orale postdecembriste.
În renumita serie documentară Memorialul Durerii, realizată de Lucia Hossu-Longin, consăteanul său Sergiu Moraru oferea o mărturie vie despre impactul activității lui Vernichescu asupra modernizării rurale:
“A fost blând şi cu foarte multă iubire faţă de locul lui de naştere. Pomicultura din Vârciorova şi, într-o măsură oarecare, şi zootehnia din Vârciorova şi-au datorat bazele modernizării lui Aurel Vernichescu, aş spune, la epoca respectivă, la timpul respectiv. A adus în sat soiuri noi de pomi, soiuri foarte diferite. În mod curios, în ziua de azi încep să dispară şi regret mult acest lucru. A adus soiuri de Canada, batulele, renetele, chiar şi ionatanul, ionatanul, aşa cum era pe vremea aceea, o serie întreagă de soiuri de meri pe care i-a învăţat pe ţărani cum să le îngrijească, cum să le întreţină, ca să aibă într-adevăr producţii mari. Şi satul într-adevăr era un sat foarte bogat tocmai pe baza livezilor.”55
Caracterul său de excepție îl regasim și în lucrarea „Viziunea Unei Națiuni” de Petru Cocârteu unde ne este relatată o altă marturie pastrată în manuscris ( respectiv: Oameni şi fapte, Simion Cocârţeu – Manuscris, 1993 ).
În drum spre Vârciorova, inginerul Vernichescu trecea tot timpul prin localitatea Bolvaşniţa. „Venea cu maşina, de cele mai multe ori, câteodată şi cu caleaşca, se oprea şi stătea de vorbă cu bolvăşniţenii, copiilor de şcoală obişnuia să le dea bani şi bomboane, iar celor săraci le aducea alimente şi îmbrăcăminte. Toţi ne bucuram de sosirea lui în sat şi de departe se auzeau cuvintele: „Vine coconul Nanu!”. Toţi alergam înaintea lui şi fiecare primea câte ceva. Un aport deosebit l-a adus coconul Nanu, tuturor satelor din jur, prin repartizarea de pomi fructiferi în fiecare localitate. Astfel, au luat fiinţă livezi întinse de pomicultură pe toate dealurile necultivate. După organizarea livezilor, acestea aprovizionau oraşele învecinate cu tot felul de sortimente pomicole şi viticole, pentru ani de zile”.56
Implicarea în rezistența anticomunistă
Scrutinul falsificat din 19 noiembrie 1946, în care Vernichescu se implicase activ ca propagandist electoral al PNȚ-Maniu, l-a transformat definitiv într-o țintă a organelor de represiune. În contextul anchetelor demarate în urma unei crime petrecut în comuna Bălinț (județul Severin), în timpul campaniei, locuința sa a fost percheziționată, autoritățile descoperind un pistol nedeclarat de calibrul 7,65 mm (fară muniție). Sancționat cu o amendă contravențională de 100.000 de lei și plasat sub supraveghere informativă, Vernichescu a ales calea clandestinității în martie 1947, alăturându-se avocatului Târziu și colonelului Gheorghe Uță57.
Conform istoricului Mircea Rusnac:
„Vernichescu a constituit un nucleu de rezistență în Munții Banatului, în jurul Vârciorovei, implicându-se în acțiuni armate și tentative de insurecție împotriva regimului comunist.”
Istoricul Adrian Brișcă ajunge la următoarele concluzii:
„Vernichescu Aurel și-a constituit propriul grup de rezistență armată anticomunistă în munții din jurul Vârciorovei, începând din iulie 1947. […] Apreciem la cel mult 40 numărul partizanilor și sprijinitorilor acestui grup, ținând cont că i se alăturase și grupul avocatului Târziu și că Securitatea raporta un număr de 29 de arestați, dintre care 22 erau țărani săraci și 7 muncitori.”58
Percepția autorităților represive este consemnată explicit într-un referat introductiv al organelor de Securitate din 16 iunie 1949, privitor la mișcarea subversivă din Banat. Documentul stipula că Vernichescu:
„A inițiat, organizat și condus o bandă teroristă înarmată, de tip fascist paramilitar care avea de(ca-nn) scop răsturnarea prin violență a ordinii sociale existente, uneltind astfel împotriva Securității interioare ale Republicii Populare Române. Printr-o înțelegere secretă cu Tănase Ion și emisari ai săi, a hotărât ca în noaptea de 18/19 martie 1949, să purceadă la acțiuni violente în urma cărora urma să fie ocupate instituții, lucrări militare și să fie comise asasinate, uneltind astfel împotriva securității interne a Republicii Populare Române”59
Purtând un pistol tip Schmeisser60 (cu 68 de cartușe) și o armă de infanterie ZB61 (cu 16 cartușe), Vernichescu a colaborat îndeaproape cu Spiru Blănaru (1919–1949) și cu colonelul Ion Uță (1891–1949) în vederea coordonării unei revolte armate, proiectată să declanșeze o insurecție generală în întreaga regiune a Banatului. Relevant sub aspect psihologic și politic este și faptul că Vernichescu a depășit resentimentele generate de incidentul din tinerețe și a colaborat cu legionarul Spiru Blănaru. De menționat că Spiru Blănaru nu era un legionar oarecare: acesta avea legături cu Filon Verca62, parașutat la 9 decembrie 1944 și care ulterior a reușit să treacă granița clandestin, precum și cu alte grupuri legionare din Banat.
Dinamica evenimentelor din teren a fost însă accelerată de intervenția brutală a autorităților represive. În noaptea de 7/8 februarie 1949, colonelul Ion Uță a fost ucis alături de alți trei partizani, în urma unei ample operațiuni desfășurate de Securitate, acțiune facilitată de tradarea lui Andrei Vădrariu, devenit colaborator al organelor de represiune.63
La scurt timp, în data de 22 februarie 1949, s-a desfășurat ciocnirea armată de la Pietre Albe, soldată cu capturarea lui Spiru Blănaru64 În ciuda acestor lovituri structurale, nucleul condus de Vernichescu și-a menținut activitatea clandestină. Conform anchetei ulterioare, membrii organizațiilor lui Ion Uță și Spiru Blănaru rămași nearestați s-au alăturat grupului condus de Vernichescu.
Conform declarațiilor din timpul anchetei, Vernichescu și alți partizani ar fi pus la cale o acțiune de proporții, vizând ocuparea unor instituții din Caransebeș, cu scopul declanșării unei insurecții generale în Banat, având ca obiectiv final înlăturarea „regimului politic existent”. Planul general, după cum reliefa ulterior partizanul Ion Tănase în fața anchetatorilor, se integra într-o viziune mai amplă, care includea ocuparea simultană a municipiilor Timișoara și Arad, precum și neutralizarea comandamentului Securității din Timișoara împotriva caruia era pregatit un atentat.65
Conform rapoartelor autorităților, planul urmărea: „ca în noaptea de 18/19 martie 1949 să atace instituțiile publice, să distrugă căile de comunicație în scopul de a răsturna regimul legal al țării.”66
În măsura în care se poate acorda credit documentelor rezultate din interogatorii — marcate inevitabil de constrângerea fizică și psihică —, resorturile mobilizatoare ale lui Vernichescu ar fi fost alimentate și de discursul susținut de George C. Marshall în cadrul Adunării Generale a ONU de la Paris (1948), în care acesta evoca posibilitatea izbucnirii unui nou conflict mondial — discurs receptat prin intermediul postului de radio „Vocea Americii”.67
Analiza critică a surselor externe confirmă că, la 23 septembrie 1948, secretarul de stat american transmisese un avertisment sever privind corelația directă dintre opresiunea politică internă a blocului estic și riscul escaladării militare internaționale, dinamici ce riscau să conducă la un nou război.68 Deși informația privind resorturile psihologice și motivarea lui Vernichescu este plauzibilă, trebuie avut în vedere interesul propagandei comuniste de a pune acțiunile grupurilor de rezistență exclusiv pe seama influenței și instigării occidentale.
Începând cu luna martie 1949, prinde contur un plan de organizare a unui nucleu de rezistență în jurul Caransebeșului, proiect la care participă activ și Vernichescu. În cadrul acestei strategii ce viza ocuparea orașului Caransebeș, Aurel Vernichescu își asumă sarcina tactică de a bloca trecătoarea din dreptul comunei Armeniș, cu scopul de a paraliza deplasarea trupelor de intervenție ale Securității și Armatei pe șoseaua națională.70
Din punct de vedere geografic, sectorul vizat corespunde actualului drum național DN6 (drumul european E70), axă rutieră ce asigură legătura între Caransebeș și Orșova. Localitatea Armeniș este situată în județul Caraș-Severin, de-a lungul culoarului Timiș–Cerna, la o distanță de aproximativ 24–27 km sud de municipiul Caransebeș. Din DN6 se realizează, de asemenea, accesul către celelalte localități componente ale comunei: Feneș (unde este ridicată Mănăstirea „Sfântul Nectarie”), Plopu, Sat Bătrân și Sub Margine.
Se stabilește data de 18 martie 1949 ca moment al declanșării operațiunii, când lui Vernichescu urmau să i se alăture cinci ofițeri care aveau rolul de a conduce oamenii adunați de el. Însă, deplasându-se la 17 martie în satul Vârciorova pentru stabilirea contactului, Vernichescu a fost alertat cu privire la dislocarea unor unități militare în zonă, fapt ce a determinat anularea imediată a planului.
Capturarea si procesul
Vernichescu este forțat să se ascundă. La 5 mai 1949 se afla în zona numită de localnici Gavana Petroasei71, unde are loc un incendiu (posibil provocat de autorități), care îl obligă să își schimbe locația. Retras temporar în proximitatea propriei gospodării, în podul anexei ce servea drept garaj, Vernichescu a fost localizat și capturat de autorități în dimineața zilei de 6 mai 1949, la ora 04:00^66.
În literatura memorialistică consacrată fenomenului anticomunit, Cicerone Ionițoiu oferă o relatare suplimentară asupra circumstanțelor capturării lui Vernichescu. Potrivit acestuia, după o perioadă petrecută ascuns la rude și în colibe din pădure, Vernichescu s-ar fi întors într-o seară la casa părintească pentru a se aproviziona cu alimente și haine de schimb, fiind observat de un vecin care ar fi anunțat plutonul de intervenție cantonat la Bolvașnița. Ionițoiu susține că, după încercuirea locuinței, Vernichescu s-a predat și a fost transferat mai întâi la Caransebeș, apoi la Timișoara, unde ar fi fost anchetat de Aurel Mois și Ambrus Coloman.72
Întreaga desfășurare a operațiunii de destructurare a grupului lui Vernichescu, începută încă din 17/18 martie 194973, indică faptul că organele de Securitate erau la curent cu planurile grupului și au acționat în momentul considerat oportun. Identitatea informatorului nu ne este încă cunoscută, conform lui Petru Cocirteu la ședințele pregatitoare acțiuni se infiltrase un agent al securitații.
Organele de Securitate i-au capturat, în data de 18 martie, mai întâi pe doi dintre curierii grupului: Gheorghe Cristea (zis „Doile”) și Victor C. Bisericosu. Ulterior, au fost arestați Ioan Jumanca, gazda întrunirilor conspirative, și alți partizani: Mihai Buhevici, Nicolae Pârvu (zis „Pecicu”) și Silvestru Stângu (zis „Pecicu”), toți cu domiciliul în comuna Vârciorova.
În noaptea de 18–19 martie 1949 sunt capturați alți membri ai grupului: Mustață Petru, zis Flaiteru (cu domiciliul în comuna Borlova), Dragomir Petru, zis Primejdie, și Dragomir Nicolae, zis Coi (ambi cu domiciliul în Bolvașnița). După capturarea acestora, Securitatea a trecut la scotocirea unui număr de circa 20 de sălașe74 aflate în apropiere și astfel s-a găsit, în sălașul numitului Sulea Miron, printre alte obiecte și arme, și un tabel nominal cu 20 de persoane.75 Aurel Vernichescu avea să fie printre ultimii membri ai grupului său capturați de Securitate.
Procesul principal al partizanilor din Munții Banatului s-a judecat în zilele de 21–25 iulie 1949, la Timișoara. Atunci instanța militară a pronunțat condamnarea a 12 persoane care făcuseră parte din grupările conduse de Spiru Blănaru, Ion Uță și Aurel Vernichescu. Această acțiune juridică a fost urmată, ulterior, de numeroase alte procese de mai mici dimensiuni, îndreptate împotriva rețelelor de sprijinitori și colaboratori, acțiuni represive care au implicat mii de persoane din regiune.
Pentru a maximiza impactul propagandistic, autoritățile au organizat un proces public, iar în sală au fost adusi muncitori din localitățile: Resita și Orsova dar și din plasa Teregova-severin76. Presa de pe întreg cuprinsul țării a reflectat dezbaterile într-un stil propagandistic violen în care era prezentat “procesul unei bande terorist suversive”, în articole aparute se preciza că: “nenumărat moţiuni sosite din toate colturile tării Poporul Muncitor cere pedeapsa cu moartea pentru trădătorii de Tară”77. Întreaga acțiune dorea să acrediteze ideea destructurării unei „bande terorist-subversive” importante, o victorie importanta a autorităților.
Audierea acuzaților a fost orchestrată jurnalistic în paginile organului central de presă al partidului, ziarul Scînteia, într-o manieră menită să instige la ură publică impotriva „dușmanului de clasă”:
Se dă citire actului de acuzare.
Un lanţ de crime şi ticăloşii: acte de terorism tipic fasciste, ţărani muncitori asasinaţi bestial pentru că erau lnptători şi apărători dârzi ai intereselor ţărănimii muncitoare, împrăştieri de svonuri alarmisie-războinice şi de manifeste cu caracter fascist; planuri nesăbuite de provocare a unui război civil în ţara noastră, de răsturnarea orânduirii sociale şi de Stat din din Republica Populară Română...
...În boxă. Vernichescu Aurel îşi freacă din când în când bărbia iar chiaburii Mutaşcu şi Ghimboaşă rânjesc.
Actul de acuzare vorbeşte despre văduve, despre orfani
— Spiru Blănaru îşi trece limba peste buze. Fiare...
Cu sufletul clocotind de ură şi mânie au ascultat cei din sală acest şir de mârşăvii. Numai cu mare greutate şi din respect pentru tribunal, muncitorii şi ţăranii muncitori din sală au reuşit să stăpânească mânia răscolită în ei la auzul climelor săvârşite de monştrii din boxă.78
Tot în același ziar Scânteia se mai spunea că: “In întreg Banatul, la oraşe şi sate oamenii muncii cer pedeapsa cu moartea pentru membrii bandei subversive-teroriste”. Pentru a simula o presiune populară organică, ziaristi comuniști publicau declarațiile, atribuite unor muncitori din fabricile bănățene:
Luând cuvântul în cadrul meetingului ținut eri la fabrica C.A.M. din Timişoara, muncitoarea Maria Iona spus:
„Bandiţii care sunt judecati acum de către Tribunalul Militar din Timişoara au uneltit împotriva vieţii noastre, au ucis muncitori şi ţărani muncitori, au vrut să distrugă tot ce construim noi. în țara nouă pe care o făurim, nu este loc pentru asemenea bestii. Noi cerem să li se aplice cea mai aspră pedeapsă prevăzută de legile tării, pedeapsa cu moartea“
La adunarea dela fabrica de motoare electrice, muncitoarea Serghie Darie a spus:
„Noi femeile nu putem fi indiferente fată de aceste crime. Văduvele şi orfanii, victime nevinovate ale acestor bandiţi cer ca să-i pedepsim cu toată asprimea. Să fie condamnaţi
la moarte bandiţii din boxă“.
Muncitorii dela fabrica de locomotive au trimis Tribunalului Militar urătoarea telegramă:
„Noi muncitorii fabricii de locomotive, întruniti în adunări, citind cuprinsul actului de acuzare şi dându-ne seama de grozăvia crimelor şii tâlhăriilor acestor bandiţi, cerem într’un singur glas pedeapsa cu moartea pentru ei. Această pedeapsă să fie învăţătura
pentru tot« duşmanii de moarte ai regimului de democraţie populară“79.
In alt numar al ziarului Scâteia citim urmatorul articol: <Pentru faptele mârşave ale bandiţilor, pentru crimele săvârşite de aceste bestii care doresc un nou război, „CEREM PEDEAPSA CU MOARTEA ! “>:
“ Aceasta e voinţa zecilor de mii de muncitori şi ţărani muncitori bănăţeni, exprimată în meetingurile şi adunările ce au loc zilnic>80. În continare în articol citam mesajele revoltate venite (sic!) din partea unor muncitori și țărani:
„Noi cei 1400 de muncitori ai fabricii noastre, cerem pedeapsa cu moartea pentru membrii bandei legionare chiabureşti“ — a spus muncitorul Dragomir Gh. la meetingul care a avut loc la fabrica Ceramica din Jimbolia”
„Această bandă de chiaburi, comercianţi, legionari şi tot felul de alţi ticăloşi urăsc regimul şi Partidul nostru, pentrucă nu-i lasă să ne mai exploateze şi pentru că ne ajută să ne făurim un trai mai bun" — a spus un ţăran sărac.
„Rămăşiţele legionare şi P.N.Ţ.-iste constitue prin încercările lor criminale un pericol pentru cuceririle de mocratice dobândite prin atâtea jertfe de poporul muncitor", a spus Latcu Andrei, unul din vorbitori. „De aceea, a adăugat el, toată banda aceasta de trădători şi criminali judecaţi în prezent la Timişoara, frebue pedepsită exemplar. Să fie condamnaţi la moarte !
Lotul celor 12 persoane inculpate în acest proces a fost constituit deliberat de organele de securitate pentru a fi reprezentativ pentru fenomenul de rezistență din Banat, reunind membri și lideri din trei organizații distincte: cele conduse de Spiru Blănaru, Aurel Vernichescu și colonelul Ion Uță. Grupul cuprindea persoane acuzate de crimă, uneltire, conducerea unei organizațiuni de tip fascist, port ilegal de armă, persoane care fuseseră membre în PNŢ, Mişcarea Legionară, sau fără apartenienta politică şi origine socială foarte variată. Procesul a fost intens politizat şedinţele fiind publice şi prezentate pe larg în presă veremii. În numeroase oraşe din Banat s-ar fi ţinut întruniri la care ţăranii şi muncitori ar fi cerut condamnarea la moarte a întregului lot. Partidul dorea să scoată în evidență uriasa susținere de care s-ar fi bucurat în comparație cu cei din boxă care în nici un caz nu puteau să fie susținuți din interiorul țării.
Procesul a beneficiat de o politizare intensă, ședințele fiind declarate publice și popularizate pe scară largă. În numeroase centre urbane și rurale din Banat au fost regizate întruniri populare. De pildă, ziarul Scînteia din 25 iunie 1949 susținea că aproximativ 500 de țărani săraci și mijlocași din comuna Secea (plasa Vinga), peste 200 din Hodoni, peste 250 din Corani, 300 din Pesac (județul Timiș), peste 900 din Bulgăruș și 550 din Variaș (Torontal) ar fi solicitat oficial aplicarea pedepsei capitale pentru cei acuzați la Timișoara, acțiune la care s-ar fi raliat, la nivel discursiv, muncitorii din întregul județ Severin.
Sub aspectul analizei discursului mediatic, este extrem de interesant de observat că articolele în care se cerea execuția lotului Blănaru-Uță-Vernichescu erau plasate în pagină alături de materialele ce relatau protestele intelectualilor români față de arestarea agentului economic român Solvan Vițianu81 la Berna, articole în care, în mod paradoxal, se invoca respectarea dreptului internațional și se cerea eliberarea acestuia82.
Sub aspect juridic, Aurel Vernichescu a fost inculpat pentru:
„uneltire contra ordinei sociale prin initierea, organizarea și conducerea unei organizațiuni de tip fascist, politice și paramilitare prev. și pen. De art.209 pct.3 CP combinat cu art.1 lit.c și art.3 din Legea Nr.16 din 15 Ianuarie 1949; crima de complot într-răzvlatire cu scop de teroare și uneltire contra ordinei sociale prev. Si pen. De art227 al.III, combinat cu art.216 al. II.CP., combinate cu art. 1 al.c și art.3 din Legea Nr.16 din 15 Ianuarie 1949; delictul din port ilegal de arma prev. Și pen. De art 33 și 35 din Legea Nr.190/947 toate combinate cu art.101 și 103 C.P și D.L,Nr.1108/938 și art.5 din Legea Nr.16 din 15 Ianuarie 1949”83.
La finalul deliberărilor, spre deosebire de liderii marcamți ai grupului care au primit pedeapsa capitală, Aurel Vernichescu a fost condamnat la muncă silnică pe viață, degradare civică, suspendarea drepturilor politice, confiscarea totală a averii și la plata unei amenzi corecționale de 5.000 de lei.84
Condamnările din procesul de la Timișoara (21–25 iunie 1949)
Prin sentinţa nr. 1091/25 iunie 1949 a Tribunalului Militar Timişoara s-au dat urmatoarele sentințe:
Spiru Blănaru — condamnat la moarte prin împușcare.
Petre Domășneanu — condamnat la moarte prin împușcare.
Aurel Vernichescu — condamnat la muncă silnică pe viață.
Ion Tănase — condamnat la moarte prin împușcare.
Petre Pușchiță-Mutașcu — condamnat la moarte prin împușcare.
Gheorghe Popovici — condamnat la muncă silnică pe viață.
Romulus Marițescu — condamnat la moarte prin împușcare.
Gheorghe Smultea — condamnat la 20 de ani muncă silnică.
Teodor Ungureanu — condamnat la 20 de ani muncă silnică.
Petre Pușchilă-Liber — condamnat la 15 ani muncă silnică.
Nicolae Ghimboase — condamnat la 20 de ani muncă silnică.
Petre Luminosu — condamnat la 10 ani muncă silnică.85
La data de 2 august 194986, Aurel Vernichescu a fost executat fără o nouă condamnare sau decizie formală a vreunei instanțe, împreună cu alți membri ai grupului său87. Certificatele de moarte identificate în dosarele SRI, datate 2 august 1949, demonstrează existența unei execuții extrajudiciare. Locul execuției rămâne cel mai probabil perimetrul Pădurii Verzi din județul Timiș, spațiu în care la 16 iulie 1949 fuseseră deja executați Spiru Blănaru și restul condamnaților la moarte din grup.88 Trupurile lor au fost înhumate în gropi comune nemarcate, rămase necunoscute până astăzi.
În certificatele de deces, întocmite de autorități abia în anul 1957, partizanii executați au fost înregistrați în mod fictiv ca fiind victimele unor afecțiuni medicale comune, precum insuficiența cardiacă, insuficiența circulatorie sau TBC-ul pulmonar. În mod specific, cauza morții lui Aurel Vernichescu a fost consemnată oficial sub diagnosticul paravan de „insuficiență circulatorie.89
Aparatul represiv al Securității nu s-a limitat însă la neutralizarea liderilor vizibili ai grupurilor de rezistență, ci a arestat mii de oameni din vestul țării. Conform lui Cicerone Ionițoiu, circa 5.000 de români din zona Banatului au trecut prin anchetele violente ale Securității.90 Totodata securitatea a luat măsuri fără precedent împotriva familiilor celor implicaţi, acestea au mers de la izolarea socială şi confiscarea averii până la deportarea administrativă a rudelor în regiunea Dobrogei.91
Posteritate
Paradoxal Aurel Vernicescu este practic nașul mișcării naţionaliste studentesti interbelice cu toate că în istoria naționalistă el rămâne menționat ca primul trădător. Acțiunea sa a declanşat o serie de evenimente care avea să scoată mişcarea studenţească din anonimat. Denunţul sau a pus fondatorii mișcării studenţeşti pe prima pagină a tuturor ziarelor de la 1924.
 |
| Văcareștenii arestațl la Vacărești |
În momentul în care Venichescu a făcut denunțul, mișcarea naționalistă se afla la capătul a doi ani de greve epuizante, fără ca studenții creștini să fiu obținut din partea guvernului nici-o concesiune. La momentul arestării complotiștii nu reuşiseră să strângă armele necesare și marea majoritate ar fi dorit să se retragă. Probabil că asta ar fi fost cea mai plauzibilă variantă. În această versiune mișcarea studenților creștini din Iași ar fi rămas un simplu capitol din cartea de istorie cunoscut doar specialiştilor. Există și varianta ca grupul de complotişti să fi ajuns să întreprindă măcar un singur asasinat, fapt care ar fi dus la arestarea lor și la destructurarea întregii mișcării naționaliste. Soarta viitorilor fondatori ai Mișcării Legionale ar fi fost incertă și probabil ar fi depins de închisoarea la care ar fi ajuns. Nicadorii, asasinii premierul I C Duca s-au bucurați de condiții bune la închisoarea Văcărești unde puteau să primească pachete, vizite de la rude și să se plimbe în curtea închisorii. Pe de altă parte Tudose Popescu unul din fondatorii Mișcării Legionare și liderul studenților din Bucovina avea să moară de tânăr în 1931 se presupune datorită agravării problemelor sale sănătate în penitenciarele reci din Bucovina prin care trecuse. În ambele situaţii lucrurile ar fi luat o cu totul o altă întorsătură dacă denunţul lui Vernichescu nu s-ar fi întâmplat. Dar cel mai important eveniment care ar nu ar mai fi avut cum să se întâmple ar fi fost vizita lui Corneliu Codreanu ca simplu acuzat în biserica fostei mănăstiri Văcăreşti, acolo unde destinul sau avea să se intersecteze cu icoana Arhanghelul Mihail. Denunțul lui Aurel Vernuchescu rămane o dovadă vie ca istoria mare poate fi influențata de cele mai neînsemnate evenimente.
În planul memoriei urbane contemporane, municipiul Timișoara onorează astăzi memoria fostului luptător anticomunist, o arteră a orașului purtând numele: „Strada Aurel Vernichescu”. Activitatea sa biografică și militară, deși marcată de episoade timpurii controversate, rămâne un studiu de caz reprezentativ pentru curajul, dar și pentru disperarea structurală a celor care au încercat să opună o rezistență armată în fața procesului de sovietizare și de instaurare a regimului comunist totalitar în România.
Din pacate, dimensiunea reală a implicării lui Aurel Vernichescu în rezistența armată din munții Banatului a rămas în mare parte necunoscută publicului larg dar și cercetatorilor interesati de fenomenul rezistenței. Această marginalizare a fost determinată de un fenomen de umbrire istoriografică: în numeroase lucrări de referință, identitatea sa a fost fixată în mod eronat prin prisma evenimentelor din anul 1924, fiind considerat o victimă asasinată de Ion Moța în perioada interbelică. Rectificarea acestui mit documentar permite restituirea locului legitim al lui Aurel Vernichescu în panteonul rezistenței anticomuniste.
Bibliografie
1RUSNAC Mircea; Mişcarea de rezistenţă anticomunistă din Banat (1945-1953) in Banarica 16; nr. în Tom: 2; anul 2003, Editura: Muzeului Banatului Montan pp:371-394 si RUSNAC, Mircea. Studii privind mișcarea de rezistență anticomunistă din Banat, Timișoara: Editura Cercului de Studii „Vestul”, Ediție specială, decembrie 2011, 88 p
2BRIŞCĂ Adrian, Rezistenţa Armată din Banat Vol. I 1945-1949 Editura Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului București 2024
3Colecția IONIȚOIU, Cicerone Rezistenţa anticomunistă din munţii României, 1946 - 1958, 2004
4Rezistenţa anticomunistă din Munţii Banatului (Zona Mehadia - Iablaniţa - Breazova) - Interviuri şi evocări - Coordonator: MILIN Miodrag. Editura Marineasa Timisoara 2000
5GHEORGHE Răzvan si CIURICĂ Nicolae, Nunta Partizanului cu Moartea Editura: Ratio et Revelatio 2024
6Dosar ASRI P153/1 (ACNSAS P 0000153/001) pag 92
7PETROV Gheorghe, Crimele Securităţii Execuţii săvârşite în anii 1949-1950 în zona oraşului Lugoj în Memoria, 2022 Anul 33, nr. 2 (Editata de Fundația Culturală Memoria). Pag 51
8Termenul „complotul din Dealul Spirii” face referire la un episod din perioada interbelică petrecut în octombrie 1923, când Corneliu Zelea CODREANU și alți lideri studenți au plănuit asasinarea unor politicieni români și bancheri evrei acuzați de trădarea interesului național (6 ministri și 3 bancheri evrei). Arestați în faza de planificare, grupul a fost închis la Văcărești, evenimentul marcând geneza Mișcării Legionare și apariția „văcareștenilor”. Complotiști aveau să fie ulteriori eliberați tocmai datorită faptului că arestarea a survenit înainte ca grupul să pună la cale ceva concret.
9ASRI P79916/Vol2 (Ion MOTA) pp 1-3 vezi si ASRI P79916/Vol3 pag 208 verso, idem P013207/vol01 pag 103 verso, CODREANU Corneliu Pentru Legionari, Vol 1 Editia IX-a Colecția Documente Ediția Scara 1999 pag 147
10„Dragos (avocatul lui Mota -nn), după cateva zile, ne-a trimis vestea că Vernichescu este acela care ne-a denuntat. El a copiat și declarațiile acestuia care se aflau la dosar. Am primit această veste cu sufletul plin de amărăciune. Neamul nostru mereu a avut parte de trădători.” Corneliu Codreanu, Pentru Legionari pag 139
11Iont MOŢA, Ilie GÂRNEAȚĂ, Tudose POPESCU, Corneliu GEORGESCU, Radu MIRONOVICI, Traian BREAZU, Aurel VERNICHESCU, Nicolae DRAGOŞ. Ulterior Breazu, Vernichescu și Dragosi sunt eliberati. Vezi: Neamul Romanesc, Sâmbată. 12 Ianuarie 1924 pag 3
12CODREANU Corneliu; Pentru Legionari pag 139-147.
13ASRI 111041 Vol 1, ACNSAS P013207 vol 01 103-104 (Dosar Corneliu CODREANU) vezi si: Cultura Poporului, nr.90, Cluj, Joi 8 Octombrie 1924 pag 5
14ASRI 23204, Vol 2, CNSAS P079926 vol 2 pp 1-2 (Dosar Ion MOTA) MOȚA Ion Cranii de Lemn, Colectia Omul Nou Munchen 1970 pag 322– mai exista o versiune confor căreia revolverul ar fi fost ascuns într-o pâine.
15ASRI 111041 Vol 1 (CNSAS P013207 vol 01) 103-104 si ASRI 23204 Vol 2 (CNSAS P079926 vol 2) pag 2, vezi si: Adevarul Nr12326 din Miercuri 2 Aprilie 1924 pag 2
16Universul, Nr. 221, Duminica 26 Septembrie 1924, pag. 7; Viitorul, 4909 Duminica 28 Septembrie 1924, pag 6; Aurola, No, 733, Luni 31 Martie 1924, pag 4
17Ar fi contat că între ei ar fi existat un legamant ca cel care tradează să fie pedepsit - vezi ziarul: Cultura Poporuluiu, Nr 80, Cluj 9 octombrie 1924 pag 5; Dobrogea Juna No 75, 2 Aprilie 1924, pag 3. și procesul în ziarul Viitorul nr 4 anul 1924 pag 6, Ion Moța s-a bucurat de sustinerea profesorilor Ioan Zelea Codreanu si Nicolae Paulescu si chiar de suportul diasporei din Statele Unite care au trimis bani la parintele Moța de la Oraștie (vezi ASRI P13207/1 ACNSAS, P013207, vol. 1, f. 68–73, 107) evenimentele fiin prezentate în SUA în principalul ziar românesc vezi: America, Cleveland, Miercuri 16 Aprilie 1924
18Vointa Poporului 1924 nr 20 din 1924 pag 4
19Ziarul Universul nr. 220 din 1924-09-27 descrie faptele corect
20Clujul Nr 14, 6 Aprilie 1924, pag 2 și România Miercuri 2 Aprilie 1924 pag 3
21Dimineața, Nr. 6248 Luni 31 Martie 1924, pag 2; Universul, Nr 75 Joi 3 Aprilie 1924, pag. 2
22Universul, Nr 135 Joi 19 Mai 1938, pag. 9; Epoca Nr 2767, Duminica 8 Mai 1938 pag 3, Timpul, Nr, 362 8 mai 1938 pag. 8
23Toți autorii care au redactat ghiduri despre cum se scrie o lucre stiintifică (de ex. Umberto Eco, Septimiu Chelcea, Oana Boc, Vasile Florescu, Gordon Harvey, Howard S. Becker), au subliniat necesitatea citari corect a surselor nu doar ca o protectie împotriva acuzatiilor de furt/plagiat dar și pentru a nu prelua povara greșeli facute de alt autor
24Dr.FĂTU Mihai și Dr. SPALAȚELU, Garda de Fier Organizație Terorista de Tip Fascist, Bucuresti 1971 pag 49
25ZAMFIRESCU Dinu, Mișcarea Legionară în Țară și Exil – Puncte de reper (1919–1980), Editia 2005 pp19-20
26FRANCISCO Veiga, - Istoria Garzii de Fier, 1919-1941. Mistica ultranationalismului, Traducere de Marian Ştefănescu Ediţia.a 2-a Editura Humanitas pag 77
27CLARK Roland, Holy Legionary Youth, Fascist Activism in Interwar Romania, Cornell University Press Ithaca And London, First published 2015, 49
28 Antena3: “Istoricul Adrian Cioflâncă, despre extremismul ultimilor ani. Georgescu - Președinte ar duce la „sfârşitul statului român”: https://www.antena3.ro/politica/istoricul-adrian-cioflanca-despre-extremismul-ultimilor-ani-georgescu-presedinte-ar-duce-la-sfarsitul-statului-roman-729795.html (accesat la 1 mai 2026). -sic!- doar împuscat si in inchisoarea Vacareşti nu în tribunal
29Care vorbeste de exempu de “asa zise asanite fondatoare ale Miscarii Legionare” https://www.youtube.com/watch?v=Y3UGwW-JFdQ mm 4:44 si 9:35
30HotNews https://hotnews.ro/crima-politica-si-mntuire-despre-mistica-legionara-a-violentei-63591
31Jurnalist, editor, critic, istoric literar, publicist și scriitor român de origine evreiască, cu nume original Orenstein
32Dilema Anul VI, Nr.288 7-13 aug 1998 pag pag 10 vezi si Dilema Anul I Nr.45 19-25 nov 1993 vezi si Romania Literara 23-29 Septembrie 1998 Anul 31 pag 9
33Apostrof, Revista editată cu sprijinul fundației Soroș Pentru o Societate Deschisa, al Fund For Central And Est European Book Projects si al Ministerului Culrurii.
34PETREU Marta „Doctrina legionară şi intelighenţia interbelică” îm Apostrof – revistă a Uniunii Scriitorilor Cluj nr (4)95 din 1998 pag 12
35Evenimentul zilei, joi, 16 martie 2011 pag 16
36Rvista22 Nr.35 Anul IX 1-7 septembrie 1998 pag 10
37Op cit: BRIŞC Adrian: Rezistenţa Armată din Banat vol. i 1945-1949 pag 94, Apud ATMT, Fond ,JP-CS”, dosar nr. 2 426, voi. 2, f. 23
38Monitorul Oficial (în continuare M.O.) 2 iulie 1926 pag 93/9885
39M.O. 9 octombrie 1926 (nr. 219-244) 1926 10 09 / nr. 226
40Patria Nr.34 Marti 16 Februarie 1932 vezi pag 1 si pag 3
41La sfârșitul anului 1931, pe fondul crizei economice, al degradării vieții politice și al conflictelor tot mai mari cu cercurile apropiate regelui Carol al II-lea, Iuliu MANIU decide brusc sa se retraga din conducerea activă a vieții politice și a dat impresia că dorește să părăsească definitiv prima linie a luptei publice. Gestul său a provocat o puternică emoție în rândul Partidului Național-Țărănesc și mai ales în Ardeal, unde MANIU era privit ca reper moral.În reacție, un grup de tineri național-țărăniști din Ardeal și Banat a lansat la începutul anului 1932 un amplu apel public prin care îi cereau să revină în fruntea partidului și să conducă din nou opoziția împotriva „sistemului actual”. Momentul culminant a avut loc la 14 februarie 1932, când o delegație a tineretului național-țărănist s-a deplasat la Bădăcin pentru a-l „rechema la luptă”. Episodul a devenit una dintre cele mai importante demonstrații de solidaritate politică și morală din jurul lui Maniu în perioada interbelică. Printre semnatari avocați, doctori, profesori, preoți, directori de bancă, intelectuali, lideri locali il regasim si pe “Aurel Vernichescu, inginer Deva”.
42Curentul, No 3273 Sambata 13 Martie 1937, pag 8
43Județul Durostor a fost o unitate administrativă din România interbelică, situat în regiunea istorică a Dobrogei de Sud, cunoscută sub numele de Cadrilater. România a obţinut Cadrilaterul în urma implicarii in cel de-al Doilea Război Balcanic şi a fost obligată să îl cedeze Bulgariei în urma Tratatul de la Craiova din 7 septembrie 1940
44Județul Caliacra a fost o unitate administrativă din România interbelică, situat în regiunea istorică cunoscută sub denumirea de Cadrilater
45M.O. Partea I Nr.165 19 Iulie 1940, pag 3675
46Romania, Nr. 782 sambata 3 August 1940 pag 10 Vezi si Solia, Nr 11 Orastie 28 Martie 1937 pag 2,
47În anul 1939, salariul mediu lunar în România era de aproximativ 168 lei. Astfel, o sumă de 1000 de lei însemna echivalentul a aproximativ 6 salarii medii. Dacă translatăm această proporție la realitatea economică din România (unde un salariu mediu net actual depășește 5000 lei), 1000 de lei din 1939 ar avea o putere de cumpărare echivalentă cu aproximativ 30.000 - 35.000 lei actuali (adică în jur de 6.000 - 7.000 de euro).
48Dosar ASRI P153/1 (ACNS P0000153/01) pag 92
49M.O. Partea I Nr.24 29 ianuarie 1941, pag 3675
50M.O. Partea I Nr.165 19 Iulie 1940, pag 454
51România, Nr 793 Vineri 16 August 1940 idem Universul Nr 225 Sambata 17 august 1940
52Curentul Nr. 3070, 18 august 1936 pag 6
53Frontul Renașterii Naționale (pe scurt FNR) a fost un partid politic înființat de regele Carol al II-lea la data de 16 decembrie 1938 care a functionat până la data de 22 iunie 1940 cand apare Decretul-lege pentru transformarea FNR în Partidul Națiunii, care era proclamat „partid unic și totalitar” sub conducerea regelui Carol II
54Dosar ASRI P153/1 (ACNS P0000153/01) pag 92
55HOSSU Longin, Lucia - Memorialul durerii - 2. O istorie care nu se invata la scoala – Humanitas, 2013 (ediţia digitală) Pag 70.
56COCÂRTEU Petru Viziunea Unei Națiuni Editura MACARIE 1998 pag 13 vezi si https://petercocirteulibrary.com/viziunea-unei-natiuni-petru-cocirteu-1998/
57Conform: BRIŞCĂ Adrian Rezistenţa Armată Din Banat Vol. I 1945-1949 pag 29 Târziu şi Vernichescu ar fi fost condamnaţi la 2 ani de închisoare fiind consideraţi autorii morali ai acele crime , în dosarele de anchetă atât Târziu cât şi Vernichescu fac mai multe declaraţi referitor la bibliografia lor şi nu amintesc nimic de aceasta condamnare. Când ziarul România Liberă (din Joi 23 iunie 1949) a scris despre proces despre Vernichescu se afirmă că a fost recidivist condamnat pentru port ilegal de armă. In cartea Viziunea Unei Națiuni, COCÂRTEU Petru vine cu importante clarificări autorul crimei ar fi fost un țăran pe nume Tomesc care aflat în legitima apărare ar fi omorat un comunist beat care l-a atacat, acesta ar fi primit 6 luni de închisoare dar evenimentul a fost folosit împotriva lui Vernichescu si Târziu.
58BRIŞCĂ Adrian Rezistenţa Armată din Banat Vol. I 1945-1949 pag 28
59ASRI 238 (fost 1140) vol 4. CNSAS P000153 Vol 4 (spirul Blanariu si altii) pag 23-24
60Prin „pistol” Schmeisser, aproape sigur se referă la emblematica mitralieră MP 40 - pe care trupele in perioada celui de al doilea razboi au poreclit-o pe scară largă, deși incorect, „Schmeisser”.
61Pușca vz (zb) 24 este o carabină cu acțiune manuală proiectată și produsă în Cehoslovacia între 1924 și 1942. A fost dezvoltată pornind de la linia germană Mauser Gewehr 98. Pușca avea o lungime de 1.100 mm și cântărea 4,2 kilograme. Țeava puștii, avea o lungime de 59 cm
62Instaurarea comunismului - Între Rezistență și Represiune, Analele Sighet 2, 1995 pag 241
63 idem 133 apud ATMT, Fond П-CS dosar Nr. 64, Vol. 3, f. 183-189.
64Dosar ASRI P153/1 (ACNSAS P000153 Vol 1) pp: 204-205, 219-220, 225, 235
65Dosar ASRI P153/1 (ACNSAS P000153 Vol 1) pag 117 (Declaratia lui Ion Tanase 16 Mai 1949) și 131 (Declaratia lui Ion Tanase 20 Mai 1949)
66Dosar ASRI P153/1 (ACNSAS P000153 Vol 1) pag 14
67Dosar ASRI P153/1 (ACNSAS P000153 Vol 1) pag 93
68American Rhetoric https://www.americanrhetoric.com/speeches/georgemarshallunitednationssept1948.htm (accesat la 1 mai 2026).
69CIA.GOV accesat 1.06.2026 https://www.cia.gov/readingroom/document/cia-rdp82-00457r001100410003-4 , https://www.cia.gov/readingroom/document/cia-rdp82-00457r006500490009-5.
70Vernichescu fusese contactat de Tănase Ion de la Timişoara şi in cadrul unor discutii despre organizarea unei răscoalei in noaptea de 18/19 martie, Vernichescu isi asuma doar blocarea circulaţia auto şi feroviară prin trecătoarea Armeniş, motivand ca asta poate face cu oameni pe care ii are.
71Termenul „găvan” (care înseamnă scobitură sau albie mică) apare des în toponimia românească. În Banat (și zonele montane limitrofe), există mai multe locuri numite Găvanele sau Găvanu, referindu-se de obicei la văi adânci sau doline (forme de relief carstice). Dintre toate locatile cu denumirea Gavan/Gavanele cea mai apropiată de satul Vârciorova este Pietroasa (Timiș).
72Cicerone Ionițoiu, Rezistența anticomunistă din munții României, 1946–1958, fișier PDF „rezistenta_3c.pdf”, arhiva Procesul Comunismului, disponibil la situl Procesul Coumunismului: https://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/ioanitoiu/rmunti/docs/rezistenta_3c.pdf (accesat la 1 mai 2026).
73BRIŞCĂ Adrian pag 189
74Este vorba de o construcție rudimentară de obicei facuta din bârne, folosită in zonele rulare ca adăpost temporar.
75BRIŞCĂ Adrian pag 189
76Luptatorul “Organ al Partidului Muncitoresc Roman Pentru judetele Bacau si Neamt” Nr 407 Joi Iunie 1949 pag 4
77Lupta Sibiului. Nr 47 (1261), sambata 25 iunie 1949, pag 6
78Scanteia Nr 1459, Vineri 24 iunie 1949
79ibidem
80Scânteia Nr 1460, Sâmbată 25 iunie 1949 pag 2
81Solvan Vițianu (născut Solomon) a fost un diplomat și agent economic al României în Elveția în anii '40. El a condus Oficiul Economic al României la Berna. Cariera sa s-a încheiat brusc în 1949, când a fost arestat și judecat pentru spionaj economic, caz intens mediatizat in presa din România. În 1949, autoritățile elvețiene l-au arestat și expulzat pe Solvan Vițianu în urma unor acuzații de spionaj economic și activități ilegale pe piața valutară. Guvernul de la București a recurs la represalii, arestând cetățeni elvețieni în România, pe o parte iar pe alta a forţat numeroşi intelectuali romanii să intervină în favoarea sa pentru a forța eliberarea lui Vițianu
82Scanteia Nr 1460, Sambata 25 iunie 1949
83ASRI p153/4 (CNSAS P000153 Vol 4) (-spirul Blanariu si altii-) pag 35
84Ibidem 295
85Luptătorul Bănățean, nr. 1428 bis, Ediție Specială, duminică, 25 iunie 1949, f. 1; vezi și Albina, nr. 78, 3 iulie 1949, p. 10
86Dosar ASRI nr. 34431, vol. 2 (în prezent în custodia ACNSAS, Fond Penal, dosar P-050137)
87Două certificate de deces suplimentare emise în aceleași circumstanțe au fost identificate în cuprinsul aceluiași dosar ACNSAS, P-050137 (fost SRI 34431, vol. 2), confirmând uciderea lui Nicolae Ghimboase (f. 149) și a lui Teodor Ungureanu (f. 205).
88ASRI P153 (fost 976) vol 4. CNSAS P000153 Vol 4 (spirul Blanariu si altii) pag 300
89ASRI 34431 vol 2 in prezent CNSAS P050137 Vol 2 pag 150
90Rezistenţa anticomunistă din munţii României,1946 - 1958, Colec]ia Cicerone Ioni]oiu 2004 Pag 6
91Situl Memorial Sighet, 25 iunie 1949 – sentinţa 1091 a Tribunalului Militar Timişoara – grupul de rezistenţă Spiru Blănaru https://www.memorialsighet.ro/25-iunie-1949-sentina-1091-a-tribunalului-militar-timioara-grupul-de-rezisten-spiru-blnaru-2/ (accesat la 1 mai 2026).
