Lupta împotriva religiei prin aşa numitul “ateism-ştiinţific” în regimul comunist

 Opoziția comunismului faţă de religie, este un fapt incontestabil, cu toate acestea în explicarea antagonismului dintre cele două concepte, întâlnim două dificultăți majore. Prima vine din aparenta asemănare dintre comunism și religie, în timp ce a doua ține mai mult de corectitudinea politică. Comunismul este cea mai sângeroasă ideologie cu care umanitatea s-a confruntat până în prezent, simpla precizare că a fost o ideologie ateistă, poate fi considerată ofensatoare de persoanele ne-religioase, acestea putând concluziona că se confruntă cu o afirmație calomnioasă menită să atace statutul lor. Datorită reacției pe care această precizare o poate creea, subiectele legate de gosateism, ateism-ştiinţific şi „propaganda ateistă” par a fi evitate de cercetători. Apariţia acestei lacune în istoria comunismului riscă să genereze formarea unor concepte eronate care să prezinte comunismul ca fiind o ideologie permisivă cu religia sau chiar o „religie în sine”.

 În ciuda aparentei asemănări dintre comunism şi religie, metodele asumate pentru stabilirea adevărului diferă foarte mult, în timp ce religia se bazează pe revelaţie, comunismul pretinde că are la bază „ştiinţa” de unde şi denumirile de „socialism-ştiinţific” şi de „ateism ştiinţific”. Comunismul pretinzând o fundamentare „ştiinţifică” în toate domeniile pe care le abordează; de la politic (sociologie, psihologie, politologie, filosofie), agricultură (lysenkoism/ Лысе́нковщина-Lysenkovshchina), natură (Lamarckism, Darwinism), la univers (astronomie) era singurul îndreptăţit a prezenta adevărul despre lumea reală. Prin urmare comunismul se afla în opoziţie cu „empiricul” şi „superstiţia” ce prezintă versiuni denaturate şi corupte despre lume. Comunismul preia aceste idei de la filosoful german Feuerbach¹ .

 Lenin amintea: „Baza filosofică a Marxismului, aşa cum au declarat în repetate rânduri Marx şi Engels, este materialismul dialectic, care a preluat în intregime tradiţiile istorice ale materialismului din secolul al XVII-lea din Franţa şi ale materialismului lui Feuerbach din Germania – materialismul categoric ateu, hotărât şi ostil oricărei religii”².

Ideologia Marxistă consideră că „ Religia este semnul creaturii oprimate, sentimentul unei lumi fără inimă şi sufletul condiţiilor fără suflet. Este opiul pentru popor. Eliminarea religiei ca fericire iluzorie a poporului este necesară pentru fericirea lor reală. „

 Lenin arată de ce religia este un duşman major pentru comunism, apreciind că religia este cea care i-a facut pe oameni (proletari) să tolereze opresiunile burghezo-moşierilor, aceştia sperând într-o viaţă de apoi în care li se va face dreptate şi, în care vor fi recompensaţi. Proletarii abandonând religia urmau să devină interesaţi de o viata prosperă aici pe pământ, renunţând la promisiunea unei vieţi de apoi (inexistente).

Deşi Lenin predica că, în ceea ce priveşte Statul, subiectul religiei nu trebuie să existe, iar cetăţenii trebuie lăsaţi liberi să aibă sau să nu aibă o religie, el era categoric în ceea ce priveste partidul comunist. Lenin decreta că: „Programul nostru în mod necesar trebuie să includă propagarea ateismului”³. Aceasta urmând a fi făcută inclusiv prin publicarea şi popularizarea de materiale filozofice pe această temă.

Lenin pornind de la scrierile lui Marx şi Engels arată de ce partidul comunist nu trebuie să se proclame pe faţă ateu⁴, şi de ce religia nu trebuie interzisă oficial, amintind că, Engels a explicat că o „declaraţie de razboi împotriva religiei [..] constituie cel mai bun mijloc de a trezi interesul pentru religie şi de a îngreuna reala disparţie a religiei”⁵ „Engels cerea partidului” amintea Lenin „să ştie să desfaşoare o activitate plină de răbdare în vederea organizării şi luminării proletariatului, ceea ce va avea ca rezultat dispariţia treptată a religiei.”⁶ Astfel, pe lângă luptă de clasă împotriva exploatării omului de către om, trebuia dusă în paralel şi o propagandă ateistă, de eliberare a muncitorilor şi ţăranilor de sub jugul misticismului.

Lenin considera religia ca fiind condiţionată istoric şi dezvoltă o atitudine ce a fost numită „teomachie” (lupta dinte zei). În Rusia se publică cărti cu teme ateiste, afişe anti-religioase, apare chiar în 1920 o Liga a ateilor militanţi (Союз воинствующих безбожников Soyuz voinstvuyushchikh bezbozhnikov)⁷ au loc conferinţe, brigăzi ateiste colindă ţara în lung şi în lat. Un aspect inedit îl constituie şi aşa zisele muzee ale ateismului în care se urmărea umilirea credincioşilor⁸. „Religia este opiu pentru popor – această maximă a lui Marx este piatra unghiulară a întregii concepţii marxiste în problema religiei”⁹. Lenin concluziona: „Aşadar jos cu religia, traiască ateismul, răspândirea concepţiilor ateiste este principala noastra sarcină”¹⁰.

 În ciuda avertismentelor clare emise de Marx şi Engels care au arătat ce „pericole” pot decurge din reprimarea violentă a religiei, ¹¹ Lenin şi mai târziu Stalin trec la acţiuni opresive vis-a-vis de religie (ucideri de preoţi şi credincioşi, distrugeri de biserici şi locaşuri de cult). Lenin a declanşat chiar cea mai violentă acţiune antireligioasă din istorie.

La sfârşitul anului 1947¹² mare parte din aceste acţiuni radicale încetează şi se revine în mare la acţiunea recomandată de Engels, „plină de răbdare în vederea organizării şi luminării proletariatului”.

 Anul 1947 corespunde cu instaurarea deplină a comunimului în România, exista numeroase mărtuii despre răspandirea de materiale ateiste şi brigăzi ateiste care colindau pe la sate, dar lucrurile nu au căpatat niciodată un caracter uniform, reclamată era „lipsa cadrelor”. O reprimare religioasă a existat şi în România că şi în alte ţări comuniste, dar propaganda ateistă a acelui ateism-ştiintific nu a căpătat o forma concretă decât foarte târziu.

 Prima încercare pe linia de educare ateist-științifică și de combatere a misticismului și obscurantismului din conștiința maselor prin propaganda ateistă s-a realizată prin intermediul „Societății pentru Răspândirea Științei și Culturii” (S.R.S.C.), înființată prin Decretul 652/1949 ca persoană juridică de utilitate publică ce era coordonată de către Secția Propagandă și Agitație a C.C. al P.M.R. (P.C.R.). Societatea a fost însă desfiinţată în 1962, fapt ce avea să fie considerat mai târziu ca "o influenţă negativă asupra activităţii educative în rândul adulţilor"¹³

O primă mărturie ne este dată de pastorul Richard Wurbrand în cartea să „Tortured for Christ”¹⁴ , Mărturia nu este datată dar, ţinând cont că acesta a fost arestat la 29 februarie 1948, apoi eliberat în 1956 apoi iar intemniţat în 1959, mărturia e cel mai probabil să se refere la perioada dinainte de 1948, sau cel târziu la cea din 1956-1959 (oricum înaintea reformei din 1968-1969). Richard Wurmbrand ne povesteşte că, comuniştii efectuau propaganda ateismului în această perioadă, în primul rând prin publicări de cărţi care ridiculizau Biblia, două carţi în special erau amintite, ele erau publicate intr-un număr impresionant: „Biblia pentru credincioşi şi necredincioşi” E. Iaroslavschi şi „Biblia Hazlie”, Taxil. L. Conform mărturiei lui Wurmbrand aceste carţi au ajuns să fie folosite de creştinii care nu aveau Biblie, ca surse pentru citate biblice. Ne este relatat şi modul în care aveau loc manifestările de propagandă ateistă, astfel un profesor de comunism vorbea unui grup de persoane încercând să demonstreze falsitatea religiei. La o astfel de întâlnire un comunist a adus un recipient cu apă a adaugat un praf şi apa s-a facut roşie, a adăugat un alt praf şi apa a redevenit incoloră. Prin aceasta se dorea a se demonstra ca Iisus ar fi fost doar un magician. Comunistul este pus în cele din urmă în dificultate când este rugat din public, să bea conţinutul recipientului (vinul) care evident devenise toxic în urma reacţiilor chimice.¹⁵

 Cu toate acestea în afara publicării unui număr important de broşuri, cărţi şi alte publicaţii în perioada 1960-1968, propaganda ateistă nu a atins cotele celei din URSS, Polonia sau Albania.

Abia în anii 1968-1969 problema este luată în discuţie de secţia ”propagandă a CC al PCR” cu această ocazie se revizuieşte şi activitatea precedentă, în special materialele publicate de la 1960 pentru răspândirea conceptelor ateist-ştiinţifice.

În anul 1969 se aprecia că în ultimii trei ani au apărut în colecţia - Consiliului pentru răspândirea cunoştinţelor cultural-ştiinţifice - 152 de broşuri într-un tiraj de 3 milioane de exemplare¹⁶.

 Din anul 1969 ne-a parvenit un dosar „stenograme, note, informări, propuneri privind modul de educare ateist-ştiinţifică a maselor, ianuarie-decembrie 1969”¹⁷. Din documentele prezente amintesc raportul de 12 pagini din 11 .1 .1969 intitulat „Propuneri cu privire la educaţia ateist ştiinţifică a maselor” o broşură „Cu privire la activitatea de Educaţie Ateist-Ştiinţifică, Comitetul Central al Partidului Comunist Român” -secţia propagandă- Bucureşti 1969, o şedinţă din data de 31 ianuarie 1969 a unei secţii despre „propaganda ateistă” şi numeroase rapoarte despre „intensificarea activităţii de propagandă ateist-ştiinţifică”. Din materialul citat rezulta ca un „feedback” al propagandei anti-religioase în România, nu mai fusese realizat până la acea dată, iar propaganda în rândul maselor al ateismului nu ar fi avut până atunci un caracter organizat ci mai de grabă unul sporadic. Principalul considerent ce ar putea explica această situaţie ar fi fost existenţa unor priorităţi mai importante decât propaganda ateistă în rândul maselor: precum acţiunea de colectivizare sau cea de combatere a rezistenţei armate din munţi, sau chiar de epurare a elitelor ce aparţineau vechii orânduiri sociale. În 1965 Partidului Muncitoresc Român, a devenit Partidul Comunist Român, pe baza scrierilor lui Engels, Marx şi Lenin (abia în 1968 aveam o întreagă acţiune de reorganizare a statului). În acest sens găsesc importantă o precizare făcută de Lenin despre activitatea de propagandă ateistă: „Să presupunem mai departe că lupta economică din această localitate a dus la declararea unei greve. Un marxist este dator să pună pe primul plan reuşita mişcării greviste, este dator să reacţioneze cu hotărîre împotriva divizării muncitorilor în aceasta luptă, în atei şi creştini, să lupte cu hotărîre împotriva unei asemenea divizări. În asemenea condiţii, propaganda ateistă s-ar putea să fie inutilă şi dăunătoare, şi nu din punct de vedere al unor consecinţe filistine – pentru că ar putea să îndepărteze păturile înapoiate, să ducă la pierderea unui mandat în alegeri etc – ci din pnctul de vedere al programului real al luptei de clasă”¹⁸.

Rezultă că, propaganda ateistă ce copia modelul sovietic începe la noi prin 1960, cu analizarea eficienţei din 1969 când au fost făcute propuneri pentru introducerea propagandei ateiste în toate mediile, universitare, orăşeneşti, ţărăneşti, în presă la televiziune şi radio, şi evident în partidul comunist.

 În 1969 se constata o pretinsă slăbire în educaţia ştiinţifică a maselor paralel cu o aşa numită „intensificare (a) activităţii de propagandă” a cultelor religioase. Secţia de propagandă a CC al PCR propune conducerii partidului luarea unor măsuri concrete. Conducerea partidului fiindu-i trimisă o broşură intitulată „Cu privire la activitatea de Educaţie Ateist-Ştiinţifică,” ce se dorea un fel de „manual de propaganda ateistă”.¹⁹

Din dosarul citat aflăm că lucrurile au luat o anumită extindere şi la noi în jurul anului 1968 vis-a-vis de „răspîndirea cunoştiinţelor ştiintifice şi culturale în scopul combaterii misticismului şi a vederilor înapoiate”²⁰ La începutul anului 1969 deja se raportau pentru anul precedent 30.000 expuneri făcute de conferenţiarii comitetelor de artă şi cultură, pe tema educaţiei ateist-ştiinţifice, iar brigăzile ştiinţifice finalizaseră 5.000 de acţiuni.²¹

În principal această propagandă acţiona pe două căi, una „ştiinţifică” şi alta „ateistă”, mai precis o cale de prezentare a anumitor date ştiinţifice ce sugerau concluzii materialiste şi alta de combatere directă a religiei ca o invenţie retrogradă. Era vorba de cursuri, broşuri, cărţi, emisiuni de radio şi tv, care abordau teme precum: biologia, medicina, chimia, fizica, astronomia formulate în general într-un stil al opoziţiei ştiinţei cu religia. Pe de altă parte avem şi o propagandă ateistă, ce se folosea de aceleaşi mijloace, prin care se încerca demontarea religiei că fiind o serie de fabulaţii nerealiste şi care ar fi uşor de explicat prin studiul istoriei religiilor, al sociologiei şi filosofiei.

 Cele două căi sufereau de o gravă eroare deontologică : ştiinta trebuie să rămână neutră, nu expunem concepte ştiinţifice pentru a demonstra dacă anumite religii se înşeală sau nu, la fel cum nu trebuie făcut acelaşi lucru pentru a valida o anumită religie; la fel nu studiem istoria, antropologia, istoria religiilor sau sociologia cu scopul de a demonta o anumită religie.

 Comunismul era o ideologie fără religie, conform propriilor ideologii necesita ruperea omului de spiritualitate, una din metodele folosite a fost crearea struţo-cămilei „ateism-ştiinţific”. Combaterea religiei pentru comunism nu era o simplă opţiune, peste tot unde acesta a ajuns, el a încercat distrugerea religiei: Gosateismul-sovietic, Marea Revoluţie Chineză, Regimul Ateist din Albania ...etc.

Peste tot s-a observat că, combaterea represivă a religiei nu are rezultatele aşteptate, aşa s-a ajuns ca în toate ţările comuniste să se treacă la o combatere a religiei prin propagandă.

În România, după cum constata Tov. Tache Aurelian, propaganda se făcea la un nivel mult inferior faţă de U.R.S.S, unde la Universitata din Moscova exista o catedră de ateism-ştiinţific cu 8 conferenţiari şi doi profesori, se precizează că chiar şi în Ungaria lucrurile stau mai bine, unde exista o revista „Lumina” dedicată ateismului-ştiinţific şi o bibliotecă ateistă ce funcţiona în cadrul societăţii „Kosuth”.²² Problema ridicată constant era a lipsei cadrelor: „am tot căutat să fim 100, 200, 300, aşa cum cere ţara, cum cer judeţele, comunele şi n-am reuşit decât foarte puţin foarte parţial”. Tov P. Popescu-Neveanu membru al secţiei de propagandă se plângea: „trebuie să avem o bază pentru că nu se poate concepe să ne ducem noi la Oradea, de pildă. De ce să fie importaţi lectori de la Bucureşti ? Acolo trebuie să existe un sistem de lucru, acolo actionează 200 de popi, noi ce opunem ? [...] Pentru treaba asta, evident este nevoie ca să existe nişte oameni care numai la aceasta să se gândească. Măcar în fiecare loc câte unul care numai la aceasta să se gândească, care stă tot timpul să comploteze împotriva lui Dumnezeu în ţinutul în care să se afle el, care nu operează statistic; atâtea conferinţe, atâtea brigăzi, atâtea broşuri, ş.a.m.d, care cunoaşte situaţia din teren”

Acelaşi Tov P. Popescu-Neveanu arată calea care trebuia urmată cât şi năzuinţele secţiei de propagandă: „Facultatea de filosofie dă cadre de mare valoare. Ar trebui la un moment dat să se reţină 20 care să se specializeze pentru această activitate de care vorbim. Ne trebuie oameni în judeţe care să înceapă această acţiune cu conştiinţa că de acolo vor iesi la pensie, adică să se profileze ca atare. [...] Visul nostru este ca până la urmă fiecare comună să aiba un contra-paroh adică un tovarăş, nu un salariat ...”

Până la atingerea acestor ţeluri, secţia de propagandă amintea că în anul precedent publicase doar 32 de broşuri într-un tiraj de 529.200 exemplare cu carater „cultural-ştiinţific”. Ne este adusă la cunoştiinţa că publicaţiile „Ştiinţa şi Tehnică”, „Scânteia”, „Romania Liberă”, „Scânteia Tineretului”, au publicat şi ele articole de acest gen. Activitatea s-a realizat şi prin emisiuni de radio-difuziune ca „Forumul ştinţiific” „Ştiinta tehnica fanteziei” „Ştiinta explicată”(pt sate”), „Radio-Racheta” (pentru copii) şi Roza Vânturilor (pentru tineret) inclusiv prin emisiuni de televiziune ca „Teleenciclopedia”, „La porţile cunoaşterii”, „Alba-Mater” etc.²³ Cei care ne mai amintim aceste emisiuni de la sfârşitul anilor `80, cu siguranţă ne putem aminti că modul de prezentare era conceput în aşa fel încât să aibă un caracter subiectiv vis-a-vis de religie.

Caracterul anti-religios al campaniei menţionate trebuie subliniat spre nu a cădea în capcana concepută de conducerea partidului comunist, că totul era doar o acţiune de educare a maselor şi de contracarare a superstiţiilor. Pentru aceasta dăm citire sus-numitului raport:

„Pe lîngă unele cabinete de partid s-au constituit cercuri de ateism-ştiintific, iar Secţia de Propagandă a CC al P.C.R trimite periodic lectori pentru a face expuneri pe tema din acest domeniu. La instruirea locţiitorilor secretarilor comitetelor comunale de partid care a avut loc, în luna decembrie a.c, una din problemele asupra cărora s-a insistat a fost activitatea de educare ateistă a popoulaţiei. Cu prilejul unor manifestări cu caracter religios (hramuri, procesiuni, instalări ale unor prelaţi), organele de partid au luat măsuri speciale de contracarare, origanizând acţiuni cultural-artistice de amploare. Ca urmare a acestor acţiuni, la unele procesiuni religioase care atrăgeau înainte mii de participanţi ( la Suceava, Curtea de Argeş şi altele ) precum şi cu prilejul vizitei lui Marton Aron în unele judeţe şi orase ale Transilvaniei, numărul credincioşilor a fost mai redus”²⁴

Raportul, putem spune, trăgea şi un semnal de alarmă:

„Cu toate acestea, în munca de educaţie ateist-ştiinţifică a maselor se înregistrează serioase neajunsuri. Organele şi organizaţiile de partid, organizaţiile de masă, învăţământul şi instituţiile de cultură şi artă şi-au slăbit în ultima vreme preocupările în această direcţie de răspândire a cunoştiinţelor ştiinţifice pentru eliberarea oamenilor de sub influenţa misticismului”.²⁵ Aş sublinia această ultimă parte, interesul nu cădea pe ridicarea intelectuală a ţărănimii sau a muncitorilor ci prin manifestările numite „cultural-ştiinţifice” se urmărea cu precădere „eliberarea oamenilor de sub influenţa misticismului”. Erau semnalate şi fapte deosebit de grave ( din punct de vedere al ideologiei de partid) „s-a constatat că organizaţiile de partid privesc cu îngăduinţă participarea unor membri de partid, pioneri şi utecişti la manifestări religiose” sau „în unele localităţi, îndeosebi în judeţele din Transilvania, sunt cazuri când membri de partid fac parte din consiliile parohiale sau îndeplinesc funcţia de curator (adminstrator) la biserică.”²⁶ Lucrurile păreau a avea un caracter dezastruos „din analiza activităţii unui numar însemnat de cămine culturale, case de cultură şi cluburi ale sindicatelor rezultă că în alcătuirea programelor lor de activitate nu se are în vedere, ca o sarcină permanentă educarea ateistă a maselor”.²⁷

 Intelectuali, realizatori de filme, presa, sunt acuzaţi fie că „urmăresc mai ales realizarea planului” fie că „în articolele (lor) se face doar referiri indirecte la asemenea probleme şi nu se prezintă în mod deschis opoziţia dintre ideologia ştiinţifică, marxism-leninism şi cea idealistă-mistică”. Intelectualii sunt acuzaţi într-o formă voalată, de lipsă de implicare: „de altfel, chiar o serie de cadre didactice, mai ales din mediul rural participă la sărbători religioase”.²⁸

 Gravitatea faptelor trebuie arătată în adevarata lor lumină pentru a nu lasa urmă de îndoială cu privire la obiectivul de combatere a religiei al numitei campanii „ateist-ştiinţifice”.

 Astfel în cele ce urmează vom analiza propunerile secţiei de propagandă de redresare a programului ateist, de combatere a misticismului şi superstiţiilor, program care după cum s-a văzut mai sus mergea dezastruos.

Cea mai importantă măsură o consta, defalcarea activităţii de propagandă în 4 grupe de interes, acestea erau puse în subordinea unor instituţii, ministere, organizaţii, care trebuiau să urmărească o serie de indicaţii precise pentru îndeplinirea planului. Acestea erau:

1. Activitatea Cultural Educaţională a Maselor
2. Activitatea Cultural Educaţională ateist-ştiinţifică în şcoli şi învăţământul superior.
3. Cu privire la presa tiparită, radio şi televiziune.
4. Atribuţiile Organelor şi Organizaţiilor de partid.

1. Activitatea Cultural Educaţională a maselor. urma a fi făcută de către „Comitetul de stat

pentru cultură şi artă” alături de „Comitetul Central al uniunii Generale a sindicatelor”, „Comitetul Central al Uniunii Tineretului Comunist” şi „Consiliul naţional al femeilor”. Aceste organizaţii trebuiau să ia măsuri „ca în toate aşezămintele culturale de la oraşe şi sate să fie organizate activităţi specifice pentru educaţia ateistă şi combaterea ideologiei mistice, religioase.”²⁹ Comitetele de stat pentru cultură şi artă, urmau să trimită propriile recomandări de teme şi planuri tematice. Întreaga activitate trebuia intensificată în „perioada de iarnă” când un număr mai mare de lectori urmau să fie trimişi de la oraşe la sate dar, şi la gurile de exploatare forestieră şi pe şantierele de construcţie. Se recomanda ca, în zilele de duminică dar şi cu prilejul diferitelor sărbători religioase să se organizeze paralel cu biserica manifestări cultural-educative şi sportive.³⁰

 Comitetele judeţene de partid trebuie să ia măsuri pentru reorganizarea brigăzilor stiinţifice, acestea urmând a fi folosite în munca de propagandă ateistă la sate, dar şi în alte locuri precum şcoli, facultăţi, şantiere, exploatări forestiere. În programul universităţilor populare şi muncitoreşti ale lectoratelor din inteprinderi, urmau a fi introduse cursuri despre educaţia materialist-ştiinţifică. Se recomanda extinderea cursurilor de ateism ştiinţific şi la universităţile populare. Se prevede chiar ţinerea de cursuri în limba naţionalităţilor conlocuitoare. Propaganda cultural-ştiinţifică îi viza şi pe miltari, atât ofiţeri cât şi simpli ostaşi, Ministerul Forţelor Armate, Ministerul Afacerilor Interne şi Consiliul Securităţii Statului urmând a se ocupa de acest lucru.

 De elaborarea şi editarea unor materiale precum, diapozitive, plicuri cu fotografii, expoziţii într-un tiraj corespunzător urma să se ocupe „Consiliul de Stat”. Temele recomandate erau „Cunoştiinţe despre univers”, „Originea vieţii”, „Fenomenele meteorologice”, „Originea şi evoluţia omului”, „Pamântul”.³¹ Se poate observa că aceste „teme” nu erau de un real folos să zicem sătenilor sau muncitorilor dintr-o zonă, cum ar fi fost „combaterea dăunătorilor” pentru agricultori, sau „norme de protecţie a muncii” pentru muncitori. Un muncitor „luminat” în privinţa originii vieţii pe pamânt nu devenea un muncitor mai eficient. Nu e greu să constatăm că aceste teme aveau însă legătură cu anumite credinţe sau ritualuri religioase. Studiul materialelor editate sub egida „ateist-ştiinţifică” ne dezvăluie tocmai acest aspect.

 Muzeele de Istorie şi ştiinţele naturii trebuiau să îşi pregătească activităţi ateist-ştinţiifice atât la sediu cât şi itinerante. Muzeelor li se cerea organizarea unor secţii de evoluţionism precum şi expoziţii volante pe această temă.³² Comitetele de stat pentru cultură şi artă urmau să ia măsuri pentru deschiderea unor planetarii în diverse zone ale ţării. Comitetul naţional de cinematografie trebuia să realizeze un plan cincinal ce avea ca obiectiv sporirea numărului filmelor de „ştiinţe popularizate” şi asigurarea difuzării acestora în cadrul aşezămintelor de cultură.

Pentru atragerea intelectualităţii, secţia propunea infiinţarea „Asociaţiei Pentru Răspândirea Ştiinţei şi Culturii” cu sediul în Bucuresti (A.R.S.C). ³³

2. Activitatea de educaţie ateist-ştiinţifică în scoli şi învatamantul superior, revenea în mare măsură „Ministerului Învăţământului” dar implica şi „Comitetul Central al UTC” şi „Consiliul Naţional al organizaţiei de pioneri”.³⁴

Educarea ateistă a tineretului era considerată foarte importantă în cadrul propagandei ateist-ştiinţifice. În cadrul discuţiilor avute în cadrul secţiei de propagandă Tov. Tache Aurelian povestea cu amărăciune „În legătură cu munca de educare ateist ştiinţifică a studenţilor, anul trecut exista un cerc pe Universitate, în cadrul învăţământului U.T.C, şi veneau studenţii cu grămada, să spun aşa. S-a desfiinţat acum 4-5 ani acest cerc ( sic – prob, 4-5 luni)” consecinţele lipsei unor asemenea organizaţii, se puteau simţi „eu am fost martorul unei scene care m-a uimit. Ştiţi că Politehnica a invitat în noaptea de 24 spre 25 decembrie 1968 corul universităţii pentru a cânta cântece de iarnă (?). Când am întrebat un student, când au fost invitaţi cei din cor să cânte, cântece de iarnă la Politehnică, în ce noapte, adică cu ce prilej, mi-a răspuns: cu prilejul sărbătorilor de iarnă, mai precis Crăciunul. Atunci s-au ridicat nişte colegi de-ai noştri şi au spus că e o datină populară. Ce vreau să spun ? Nu există, tovarăşi, o concepţie clară chiar în rândul cadrelor didactice despre ce înseamnă datină populară şi ce înseamnă influenţa mistică asupra datinilor populare. Nu înţeleg, nu pot să facă detaşarea necesară între ceea ce este folclor şi ceea ce este fenomen religios, sau nu vor. Faţă de studenţi, o asemenea poziţie a fost dăunătoare”³⁵. Pentru înţelegerea măsurilor ce erau propuse trebuie înţeles că, în contextul istoric şi ideologic pătrunderea religiei în mediul şcolar şi universitar era perceput ca un lucru total inacceptabil chiar ca un lucru forte grav. În broşura despre „activitatea de educaţie ateist ştiinţifică” se preciza: „Şcoala prin care trece întregul tineret, trebuie să joace un rol activ, eficient în formarea gândirii materialiste şi educarea ateistă a elevilor şi studenţilor”³⁶ În acest context pentru învăţământ se propunea:

„Ministerul Învăţămîntului va lua măsurile pentru sporirea rolului şi răspunderii şcolii, a cadrelor didactice în formarea concepţiei ştiinţifice despre lume şi societate a tineretului şcolar şi universitar. În învăţămîntul superior vor fi revăzute programele, manualele şi cursurile, urmărindu-se prezentarea tezelor fundamentale ale materialismui dialectic şi sporirea rolului educativ al învăţămîntului. Potrivit profilului fiecărei facultăţi se vor introduce cursuri sau cicluri de expuneri pe probleme de ateism ştiinţific.”³⁷

Se mai propunea organizarea de consfătuiri cu decanii şi şefii de catedre pentru îmbunătăţirea educaţiei ateist-ştiinţifice a studenţilor. De asemenea se indică ca: „În planurile de activitate ale Ateneelor studenteşti vor fi incluse teme şi acţiuni de educare ateist-ştiinţifică”. Următorul paragraf ne arată în mod clar că propaganda întreprinsă în rândul tinerilor urmărea mult mai mult decât combaterea „misticismului” şi a „superstiţiilor”: „Cadrele didactice vor acorda o atenţie sporită conţinutului ştiinţific al lecţiilor, creşterii eficienţei lor, urmărind sprijinirea elevilor şi studenţilor să ajungă la concluzii ateiste din conţinutul învăţământului. În aprecierea activităţii cadrelor didactice se va ţine seama şi de măsura în care elevii acestora au dobândit înţelegerea ştiinţifică asupra lumii şi nu mai iau parte la acţiuni cu caracter religios”. Indicaţii clare erau date şi pentru orele de dirigenţie unde „vor fi dezbătute teme cu caracter ateist-ştiinţific”. Materiale despre educaţia materialist ştiinţifică a elevilor urmând a fi publicate în revistele de profil „Revista de pedagogie” şi „Gazeta învăţământului”.

Părinţii nu erau nici ei scutiţi de propaganda ateist-ştiintifică „Conducerea şcolilor vor acorda o atenţie deosebită formelor de legătură dintre şcoală şi familie, organizând expuneri pe tema ateist-ştiinţifică în cadrul lectoratelor pentru părinţi, vizite la domiciliul elevilor şi discuţii cu acei părinţi care imprimă o educaţie religioasă copiior lor”.

În vederea desfăşurării propagandei ateist-ştiinţifice în şcoli, se vor urmări „îndeosebi sărbătorile religioase”. Inclusiv în activităţile extraşcolare se urmărea „sprijinirea educaţiei ateist-ştiinţifice”. „Ministerul Învăţămîntului” „Comitetul Central al U.T.C” şi „Consiliul Naţional al organizaţiei de pionieri” aveau obligaţia dotării şcolilor cu aparatură audio şi de proiecţie cât şi alte materiale „necesare pentru organizarea unor acţiuni itinerante care să poată sustrage pe elevi de la participarea la acţiuni religioase.”³⁸

3. Activitatea de educaţie ateist-ştiinţifică în presa tiparită, radio şi tv. De aceasta se ocupau mai multe instituţii şi organizaţii ce ţineau de presă, radio, televiziune.

Ziarele şi revistele trebuie să asigure spaţii pentru articole cu caracter explicativ vis-a-vis de fenomenele naturii, de asemenea trebuie arătată lupta dintre materialismul-dialectic şi „concepţiile idealiste, mistice” S-a propus chiar ca ziarele şi revistele de specialitate să abordeze şi probleme legate de esenţa socială a religiei, a moralei religioase sau atitudinea partidului şi statului în problema religiei. Revista „Ştiinţa şi Tehnica” urmînd a fi reprofilată spre a trata cu preponderenţă „probleme de popularizarea a ştiinţei şi tehnicii, de ateism-ştiinţific.” Presa studenţească, fiind citate publicaţiile „Amfiteatrul” şi „Viata studenţeasca” trebuiau să abordeze „permanent materiale de ateism-ştiinţific”.

Un subcapitol important al propagandei scrise o constituia redactarea unui număr important de lucrări cu caracter „ateist” şi de „combaterea misticismului”. Vom reveni asupra acestui aspect când vom enumera lucrările de „ateism-ştiinţific” editate pe parcursul anilor 1960-1968 ( cele apărute într-un tiraj nemulţumitor) şi cele preconizate să apară în 1969. Amintim doar câteva titluri: „Biblia pentru credincioşi şi necredincioşi” E. Iaroslavschi 25,000 de exemplare, „Cum se nasc trăiesc şi mor zeii şi zeiţele” E. Iaroslavschi 55.000 de exemplare. Biblia Hazlie, Taxil. L 65.000 exemplare (editura Politică), Calăuza ateistului (reeditare) 20.000 exemplare (editura Politică), Educaţia ateistă în şcoală, N.V. Skvortov 10.000 exemplare (editura Didactica), Consecinţele influenţei religioase exercitate asupra copiilor, K I Beliaev, 15.000 editura Didactica), Originea Creştinismului, A. Tache 63000 exemplare editura ştiinţifică , Antiumanitarismul moralei religioase 61.000 exemplare editura ştiinţifică , A trait Hristos? K L Voropaeva 43.000 exemplare editura militară... etc. Referitor la lucrările publicate până la acea dată se prevedea ca: „Comitetul de Stat pentru Cultură şi Artă va asigura revizuirea planurilor editoriale pe 1969 şi a proiectelor de plan pe 1970, în vederea editării unui număr mai mare de lucrări de popularizare a ştiinţei şi combatere a misticismului, în tiraje sporite şi condiţii grafice superioare, dintre care majoritatea vor fi traduse şi în limbile maghiară şi germană. Vor fi reeditate într-un tiraj corespunzător unele lucrări de ateism ştiinţific (original şi traduceri) care s-au bucurat de succes şi se va asigura editarea unei lucrări cu caracter de îndrumar pentru activitatea de combatere a misticismului”.³⁹

 Se mai prevedea ca în cadrul unor emisiuni de la radio „Tribuna-Radio” să fie inclusă şi un ciclu de conferinţe pe tema „Ştiinţa şi religie faţă în faţă” sau sub titlul „Pagini din istoria ateismului” să fie difuzate comentariile unor filozofi eseişti, esteticieni, sociologi cu privire la acest subiect. Teatrul radiofonic trebuia să includă în program începând cu anul 1969 scenarii cu caracter ateist „Orologiul şi bufniţa” de Ion Băieşu, „Cosaru Ghinionist” de H.Nicolaide, „Puncte, puncte” de I.D. Şerban, Lucrarea „Biblia pentru credincioşi şi necredincioşi” trebuia prezentată într-o suită de dramatizări. Inclusiv participanţilor la concursurile de creaţie radiofonică trebuia să li se sugereze abordarea unei tematici ateiste. Emisiunea „Atenţie părinţi” urma a prezenta modul oportun de educare „ştiinţifică în familie”. Emisiunea radiofonică „Antena tineretului” urma să prezinte ciclurile „Mit şi adevar” (educarea ateistă a tineretului) şi „e pur şi muove” (despre momente de seamă din istoria ateismului şi a luptei oamenilor de ştiinţă pentru progres). O noua emisiune de tineret „Radio-enciclopedia pentru tineri” urma să prezinte subiecte legate de „existenţa lumii materiale” şi „esenţa anti-ştiinţifică a religiei”.⁴⁰

 Televiziunea urma să joace şi ea un rol important în educaţia ateist ştiinţifică a maselor. În emisiunea „Invitaţie” la ora 20,00 urma să se introducă o rubrică permanentă de ateism urmând a se aborda teme precum: „A existat potopul?” „Adevărul despre legendele Biblice”, „Creatori de mituri în lumina ştiinţei”...etc. La rubrica „cronica ideilor” trebuiau abordate teme precum „Funcţionarea socială a religiei”, „Tradiţii ale filosofiei ateiste româneşti” sau „Materialismul dialectic şi cunoaşterea”. Iar la rubrica „Istoria civilizaţiilor” trebuiau discutate teme precum: „Originea miturilor şi a religiei”, „apariţia religiei” sau „jertfe pe altarul ştiinţei”.

 Celebra emisiune „Teleenciclopedia” era şi ea citată cu sarcina de „popularizare a cunoştiinţelor ştiinţifice”. Cei care ne amintim de această emisiune de dinainte de `90 cu siguranţă ne amintim şi că dincolo de caracterul informativ indiscutabil al emisiunii, exista şi o încărcătură ideologică.

 În cadrul emisiunilor pentru copii precum „La porţile cunoaşterii” sau „Studioul Pionierilor” se urmărea un program similar, de explicare sistematică a apariţiei şi dezvoltării vieţii pe pământ, a cauzelor ce determină fenomenele naturii sau a luptei oamenilor de ştiinţă pentru triumful raţiunii şi adevărului. În cadrul emisiunilor ClubXX, Liceeum sau Alma Mater se urmărea de asemenea „combaterea misticismului şi superstiţiilor în rândul tinerilor”. Raportul propunea în continuare în ceea ce priveste teatrul de televiziune îndeosebi în cadrul emisiunii „Studioul Mic” se vor solicita „lucrări care să satirizeze misticismul, concepţiile pseudo-ştiinţifice, idealismul şi se vor relua unele spectacole cu un bogat conţinut educativ-ateist”.

4. Sarciniile ce reveneau organelor şi organizaţiilor de partid. Aici nu trebuie uitat că Lenin decreta că problema religioasă nu poate râmane o chestiune personală în ceea ce priveşte partidul, şi că propaganda comunistă trebuie să includă obligatoriu şi propagarea ateismului.

Prin urmare raportul recomanda: „Organele şi organizaţiile de partid poartă răspunderea pentru organizarea întregii activităţi de formare a concepţiei materialiste despre lume în rândurile comuniştilor, a tuturor oamenilor muncii. La baza activităţii de propagandă ateistă va sta metoda de convingere a oamenilor asupra caracterului ştiinţific al concepţiilor partidului nostru despre viaţă şi societate şi al falsităţii concepţiilor mistico-religioase.” Comitetele judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale de partid trebuiau să revadă tematica învăţământului de partid pentru a introduce teme de ateism ştiinţific, urmând a se organiza şi conferinţe pe această temă, „se vor organiza discuţii individuale cu acei membri de partid care frecventează biserica şi fac parte din conducerea parohiilor, pentru lămurirea acestora asupra a ce există între ideologia partidului nostru şi ideologia practicată de religie”.

Secţia de propagandă a CC al PCR urma să îşi organizeze un corp de lectori specializaţi pe subiectul „ateismului-ştiinţific”, aceştia vor face expuneri în faţa activului de partid cât şi a cadrelor didactice. Corpuri similare trebuiau formate pe viitor şi de comitetele judeţene.

Departamentul Cultelor trebuia să îşi controleze mai atent împuterniciţii din judeţe în vederea respectării normelor legale privind funcţionarea cultelor. Trebuia avută în vedere şi modificrea unor prevederi „depăşite” din legea cultelor.

Deşi seria de rapoarte, informări şi studii din 1969 se încheia într-o notă „optimistă” „În cursul lunilor octombrie şi noiembrie a.c activişti ai secţiei propagandă au controlat într-un număr de judeţe modul în care organizaţiile de partid se ocupă de aplicarea măsurilor aprobate de Consiliul Executiv al C.C. Al P.C.R privind propaganda ştiinţifică şi combaterea misticismului din conştiinţa maselor în majoritatea judeţelor se constata din partea organelor de partid, a instituţiilor de cultură şi învăţământ o preocupare sporită pe acest tarâm”⁴¹ [...] schimbări majore nu au fost simţite în anii următori. Acest fapt nu se datoreaza organelor de partid, instituţiilor abilitate sau factorilor de decizie, ci practic ultimului eşalon din linia propagandei, profesorii, învăţătorii, educatorii, şefii de departamente. Aceşti ultimi membri ai lanţului propagandei erau primii care interacţionau cu „masele” şi care după cum se constatase şi înainte de 1968, nu erau interesaţi în această privinţă decât în îndeplinirea programului fără a se implica la propriu în propaganda ateista. Regimul din Romania a ramas unul ateu, în care întâlnim situaţii în care unii studenţi sunt exmatriculaţi pentru că au asistat la slujbe religioase, sau ofiţeri şi subofiţeri din cadrul armatei care îşi botezau copiii pe ascuns. Cu toate acestea trebuie precizat hotărât că, propaganda anti-religioasă în rândul maselor nu a atins nici un moment gradul de monstruozitate întâlnit în URSS unde de exemplu numeroase biserici au fost transformate în muzee ale ateismului.

 Singurul mod prin care mai putem evalua astăzi intenţia de ateizare a României este prin lista publicaţiilor apărute pe această tema în anii 1960-1968 şi cele ce urmau să apară în 1969,.

Partidul Comunist si "Ateismul-Stiintific" by Victor Dogaru

  /

"Calauza ateistului" conform introduceri se adresa "propagandiștilor" si "agitatorilor" care erau implicați in "combaterea rămășitelor religioase". 


 Tonul general al cărților prezinta ateismul dintr-o pozitie de autoritate, se insinua ca "știința" deja a stabilit modul cu "a apărut religia" si toate procesele psihice care il fac pe oameni sa creadă in supranatural.  
 
 Prin modul in care sunt expuse argumentele reiese ca perioada in discuție ar fi reprezentat apogeul științei si al tehnologiei iar aceasta știința se afla intr-o opoziție directa,  chiar intr-un razboi cu religia.
 
 Deși din documente reiese ca de propaganda se ocupa "partidul" de aplicarea ei se ocupau diverse instituti. In acest caz mai multe edituri care publicau in zeci de mii de cărți in folosul propagandei ateist-științifice. O energie semnificativa folosita in mod inutil, efectul propagandei a fost nesemnificativ.
---------------------------------------------------------------------------------------------------

1 Nicolai Berdiaev, Originile şi sensul comunismului rus pp 190-192

2 Lenin Opere volumul 15, editura de stat pentru literatura politică 1957 pag 392

3 Lenin Opere vol 10 editura de stat pentru literatura politică 1956 pag 69-74.

4 Lenin Opere vol 10 1956 pag 69-74.

5 Lenin Opere volumul 15 pag 393

6 Lenin Opere volumul 15 pag 394

7 https://en.wikipedia.org/wiki/League_of_Militant_Atheists

8 A se vedea studiul lui Crispin Paine "Militant Atheist Objects: Anti-Religion Museums în the Soviet Union" disponibil online http://www.presentpasts.info/articles/10.5334/pp.13/

9 Lenin Opere volumul 15 pag 393

10 ibidem

11 Lenin Opere volumul 15 pag 393

12 https://en.wikipedia.org/wiki/League_of_Militant_Atheists

13 S.A.N.I.C, C.C al PCR secţia propagandă şi agitaţie „stenograma, note, informări, propuneri privind activitatea de educare ateist-stiinţifică a maselor – ianuarie-decembrie 1969” [ în continuare „stenograma, note, informări, propuneri „] pag 62

14 Richard Wurmbrand în cartea sa „Tortured for Christ” editată de „The voice of Martyrs” publicată „Living Sacrifice Book Company” 1964

15 Ibidem 96

16 Cu privire la activitatea de Educaţie Ateist-Ştiinţifică, Comitetul Partidului Comunist Român -sectia propaganda- Bucuresti 1969 pag 4.

17 Dosarul se gaseste la arhivele nationale bucuresti sala Sanatescu CC al PCR sectia propoaganda şi agitatie

18 Lenin Opere volumul 15 pag 396

19 Cu privire la activitatea de Educatie Ateist-Stiintifica, Comitetul al Partidului Comunist Roman -sectia propaganda- Bucuresti 1969 pag 4.

20 S.A.N.I.C, C.C al PCR secta propaganda şi agitatie „stenograma, note, informari, propuneri privindactivitatea de educare ateist-stiintifica a maselor – ianuarie-decembrie 1969” [ în continuare „stenograma, note, informari, propuneri „] pag 2

21 ibidem

22 S.A.N.I.C, C.C al PCR secta propaganda şi agitatie „stenograma, note, informari, propuneri privindactivitatea de educare ateist-stiintifica a maselor – ianuarie-decembrie 1969” [ în continuare „stenograma, note, informari, propuneri „] pag 2

23 stenograma, note, informări, propuneri pag 2

24 idem pag 3

25 idem pag 3

26 idem pp 3-4

27 idem pag 4

28 idem pag 4

29 idem pag 6

30 idem pag 6

31 idem pag 6-7

32 idem pag 7

33 idem pag 7-8

34 idem pag 8-9

35 idem pag 27-28

36 idem pag 63

37 idem pag 8

38 idem pag 9

39 idem10

40 ibidem

41 stenograma, note, informări, propuneri pag 114