Opoziția
comunismului faţă de religie, este un fapt incontestabil, cu toate
acestea în explicarea antagonismului dintre cele două concepte,
întâlnim două dificultăți majore. Prima vine din aparenta
asemănare dintre comunism și religie, în timp ce a doua ține mai
mult de corectitudinea politică. Comunismul este cea mai sângeroasă
ideologie cu care umanitatea s-a confruntat până în prezent,
simpla precizare că a fost o ideologie ateistă, poate fi
considerată ofensatoare de persoanele ne-religioase, acestea putând
concluziona că se confruntă cu o afirmație calomnioasă menită
să atace statutul lor. Datorită reacției pe care această
precizare o poate creea, subiectele legate de gosateism,
ateism-ştiinţific şi „propaganda ateistă” par a fi evitate de
cercetători. Apariţia acestei lacune în istoria comunismului riscă
să genereze formarea unor concepte eronate care să prezinte
comunismul ca fiind o ideologie permisivă cu religia sau chiar o
„religie în sine”.
În
ciuda aparentei asemănări dintre comunism şi religie, metodele
asumate pentru stabilirea adevărului diferă foarte mult, în timp
ce religia se bazează pe revelaţie, comunismul pretinde că are la
bază „ştiinţa” de unde şi denumirile de
„socialism-ştiinţific” şi de „ateism ştiinţific”.
Comunismul pretinzând o fundamentare „ştiinţifică” în toate
domeniile pe care le abordează; de la politic (sociologie,
psihologie, politologie, filosofie), agricultură (lysenkoism/
Лысе́нковщина-Lysenkovshchina), natură (Lamarckism,
Darwinism), la univers (astronomie) era singurul îndreptăţit a
prezenta adevărul despre lumea reală. Prin urmare comunismul se
afla în opoziţie cu „empiricul” şi „superstiţia” ce
prezintă versiuni denaturate şi corupte despre lume. Comunismul
preia aceste idei de la filosoful german Feuerbach1
.
Lenin
amintea: „Baza filosofică a
Marxismului, aşa cum au declarat în repetate rânduri Marx şi
Engels, este materialismul dialectic, care a preluat în intregime
tradiţiile istorice ale materialismului din secolul al XVII-lea din
Franţa şi ale materialismului lui Feuerbach din Germania –
materialismul categoric ateu, hotărât şi ostil oricărei
religii”2.
Ideologia
Marxistă consideră că „ Religia
este semnul creaturii oprimate,
sentimentul unei lumi fără inimă şi sufletul condiţiilor fără
suflet. Este
opiul pentru popor.
Eliminarea
religiei ca fericire iluzorie a poporului este necesară pentru
fericirea lor reală.
„
Lenin
arată de ce religia este un duşman major pentru comunism, apreciind
că religia este cea care i-a facut pe oameni (proletari) să
tolereze opresiunile burghezo-moşierilor, aceştia sperând într-o
viaţă de apoi în care li se va face dreptate şi, în care vor fi
recompensaţi. Proletarii abandonând religia urmau să devină
interesaţi de o viata prosperă aici pe pământ, renunţând la
promisiunea unei vieţi de apoi (inexistente).
Deşi
Lenin predica că, în ceea ce priveşte Statul,
subiectul religiei nu trebuie să existe, iar cetăţenii trebuie
lăsaţi liberi să aibă sau să nu aibă o religie, el era
categoric în ceea ce priveste partidul comunist. Lenin decreta că:
„Programul nostru în mod necesar
trebuie să includă propagarea ateismului”3.
Aceasta urmând a fi făcută inclusiv prin publicarea şi
popularizarea de materiale filozofice pe această temă.
Lenin
pornind de la scrierile lui Marx şi Engels arată de ce partidul
comunist nu trebuie să se proclame pe faţă ateu4,
şi de ce religia nu trebuie interzisă oficial, amintind că, Engels
a explicat că o „declaraţie de
razboi împotriva religiei [..] constituie cel mai bun mijloc de a
trezi interesul pentru religie şi de a îngreuna reala disparţie a
religiei”5
„Engels cerea partidului”
amintea Lenin „să ştie să desfaşoare o activitate plină de
răbdare în vederea organizării şi luminării proletariatului,
ceea ce va avea ca rezultat dispariţia treptată a religiei.”6
Astfel, pe lângă luptă de clasă împotriva exploatării omului de
către om, trebuia dusă în paralel şi o propagandă ateistă, de
eliberare a muncitorilor şi ţăranilor de sub jugul misticismului.
Lenin
considera religia ca fiind condiţionată istoric şi dezvoltă o
atitudine ce a fost numită „teomachie” (lupta dinte zei). În
Rusia se publică cărti cu teme ateiste, afişe anti-religioase,
apare chiar în 1920 o Liga a ateilor militanţi (Союз
воинствующих безбожников Soyuz
voinstvuyushchikh bezbozhnikov)7
au loc conferinţe, brigăzi ateiste colindă ţara în lung şi în
lat. Un aspect inedit îl constituie şi aşa zisele muzee ale
ateismului în care se urmărea umilirea credincioşilor8.
„Religia este opiu pentru popor –
această maximă a lui Marx este piatra unghiulară a întregii
concepţii marxiste în problema religiei”9.
Lenin concluziona: „Aşadar jos cu
religia, traiască ateismul, răspândirea concepţiilor ateiste este
principala noastra sarcină”10.
În
ciuda avertismentelor clare emise de Marx şi Engels care au arătat
ce „pericole” pot decurge din reprimarea violentă a religiei, 11
Lenin şi mai târziu Stalin trec la acţiuni opresive vis-a-vis de
religie (ucideri de preoţi şi credincioşi, distrugeri de biserici
şi locaşuri de cult). Lenin a declanşat chiar cea mai violentă
acţiune antireligioasă din istorie.
La
sfârşitul anului 194712
mare parte din aceste acţiuni radicale încetează şi se revine în
mare la acţiunea recomandată de Engels, „plină
de răbdare în vederea organizării şi luminării proletariatului”.
Anul
1947 corespunde cu instaurarea deplină a comunimului în România,
exista numeroase mărtuii despre răspandirea de materiale ateiste şi
brigăzi ateiste care colindau pe la sate, dar lucrurile nu au
căpatat niciodată un caracter uniform, reclamată era „lipsa
cadrelor”. O reprimare religioasă a existat şi în România că
şi în alte ţări comuniste, dar propaganda ateistă a acelui
ateism-ştiintific nu a căpătat o forma concretă decât foarte
târziu.
Prima
încercare pe linia de educare ateist-științifică și de combatere
a misticismului și obscurantismului din conștiința maselor prin
propaganda ateistă s-a realizată prin intermediul „Societății
pentru Răspândirea Științei și Culturii” (S.R.S.C.),
înființată prin Decretul 652/1949 ca persoană juridică de
utilitate publică ce era coordonată de către Secția Propagandă
și Agitație a C.C. al P.M.R. (P.C.R.). Societatea a fost însă
desfiinţată în 1962, fapt ce avea să fie considerat mai târziu
ca "o influenţă negativă
asupra activităţii educative în rândul adulţilor"13
O
primă mărturie ne este dată de pastorul Richard Wurbrand în
cartea să „Tortured for Christ”14
, Mărturia nu este datată dar, ţinând cont că acesta a fost
arestat la 29 februarie 1948, apoi eliberat în 1956 apoi iar
intemniţat în 1959, mărturia e cel mai probabil să se refere la
perioada dinainte de 1948, sau cel târziu la cea din 1956-1959
(oricum înaintea reformei din 1968-1969). Richard Wurmbrand ne
povesteşte că, comuniştii efectuau propaganda ateismului în
această perioadă, în primul rând prin publicări de cărţi care
ridiculizau Biblia, două carţi în special erau amintite, ele erau
publicate intr-un număr impresionant: „Biblia pentru credincioşi
şi necredincioşi” E. Iaroslavschi şi „Biblia Hazlie”, Taxil.
L. Conform mărturiei lui Wurmbrand aceste carţi au ajuns să fie
folosite de creştinii care nu aveau Biblie, ca surse pentru citate
biblice. Ne este relatat şi modul în care aveau loc manifestările
de propagandă ateistă, astfel un profesor de comunism vorbea unui
grup de persoane încercând să demonstreze falsitatea religiei. La
o astfel de întâlnire un comunist a adus un recipient cu apă a
adaugat un praf şi apa s-a facut roşie, a adăugat un alt praf şi
apa a redevenit incoloră. Prin aceasta se dorea a se demonstra ca
Iisus ar fi fost doar un magician. Comunistul este pus în cele din
urmă în dificultate când este rugat din public, să bea conţinutul
recipientului (vinul) care evident devenise toxic în urma
reacţiilor chimice.15
Cu
toate acestea în afara publicării unui număr important de broşuri,
cărţi şi alte publicaţii în perioada 1960-1968, propaganda
ateistă nu a atins cotele celei din URSS, Polonia sau Albania.
Abia
în anii 1968-1969 problema este luată în discuţie de secţia
”propagandă a CC al PCR” cu această ocazie se revizuieşte şi
activitatea precedentă, în special materialele publicate de la 1960
pentru răspândirea conceptelor ateist-ştiinţifice.
În
anul 1969 se aprecia că în ultimii trei ani au apărut în colecţia
- Consiliului pentru răspândirea cunoştinţelor
cultural-ştiinţifice - 152 de broşuri într-un tiraj de 3 milioane
de exemplare16.
Din
anul 1969 ne-a parvenit un dosar „stenograme, note, informări,
propuneri privind modul de educare ateist-ştiinţifică a maselor,
ianuarie-decembrie 1969”17.
Din documentele prezente amintesc raportul de 12 pagini din 11 .1
.1969 intitulat „Propuneri cu
privire la educaţia ateist ştiinţifică a maselor”
o broşură „Cu privire la
activitatea de Educaţie Ateist-Ştiinţifică, Comitetul Central al
Partidului Comunist Român”
-secţia propagandă- Bucureşti 1969, o şedinţă din data de 31
ianuarie 1969 a unei secţii despre „propaganda ateistă” şi
numeroase rapoarte despre „intensificarea activităţii de
propagandă ateist-ştiinţifică”. Din materialul citat rezulta ca
un „feedback” al propagandei anti-religioase în România, nu mai
fusese realizat până la acea dată, iar propaganda în rândul
maselor al ateismului nu ar fi avut până atunci un caracter
organizat ci mai de grabă unul sporadic. Principalul considerent ce
ar putea explica această situaţie ar fi fost existenţa unor
priorităţi mai importante decât propaganda ateistă în rândul
maselor: precum acţiunea de colectivizare sau cea de combatere a
rezistenţei armate din munţi, sau chiar de epurare a elitelor ce
aparţineau vechii orânduiri sociale. În 1965 Partidului
Muncitoresc Român, a devenit Partidul Comunist Român, pe baza
scrierilor lui Engels, Marx şi Lenin (abia în 1968 aveam o întreagă
acţiune de reorganizare a statului). În acest sens găsesc
importantă o precizare făcută de Lenin despre activitatea de
propagandă ateistă: „Să
presupunem mai departe că lupta economică din această localitate a
dus la declararea unei greve. Un marxist este dator să pună pe
primul plan reuşita mişcării greviste, este dator să reacţioneze
cu hotărîre împotriva divizării muncitorilor în aceasta luptă,
în atei şi creştini, să lupte cu hotărîre împotriva unei
asemenea divizări. În asemenea condiţii, propaganda ateistă s-ar
putea să fie inutilă şi dăunătoare, şi nu din punct de vedere
al unor consecinţe filistine – pentru că ar putea să îndepărteze
păturile înapoiate, să ducă la pierderea unui mandat în alegeri
etc – ci din pnctul de vedere al programului real al luptei de
clasă”18.
Rezultă
că, propaganda ateistă ce copia modelul sovietic începe la noi
prin 1960, cu analizarea eficienţei din 1969 când au fost făcute
propuneri pentru introducerea propagandei ateiste în toate mediile,
universitare, orăşeneşti, ţărăneşti, în presă la televiziune
şi radio, şi evident în partidul comunist.
În
1969 se constata o pretinsă slăbire în educaţia ştiinţifică a
maselor paralel cu o aşa numită „intensificare (a) activităţii
de propagandă” a cultelor religioase. Secţia de propagandă a CC
al PCR propune conducerii partidului luarea unor măsuri concrete.
Conducerea partidului fiindu-i trimisă o broşură intitulată „Cu
privire la activitatea de Educaţie Ateist-Ştiinţifică,” ce se
dorea un fel de „manual de propaganda ateistă”.19
Din
dosarul citat aflăm că lucrurile au luat o anumită extindere şi
la noi în jurul anului 1968 vis-a-vis de „răspîndirea
cunoştiinţelor ştiintifice şi culturale în scopul combaterii
misticismului şi a vederilor înapoiate”20
La începutul anului 1969 deja se raportau pentru anul precedent
30.000 expuneri făcute de conferenţiarii comitetelor de artă şi
cultură, pe tema educaţiei ateist-ştiinţifice, iar brigăzile
ştiinţifice finalizaseră 5.000 de acţiuni.21
În
principal această propagandă acţiona pe două căi, una
„ştiinţifică” şi alta „ateistă”, mai precis o cale de
prezentare a anumitor date ştiinţifice ce sugerau concluzii
materialiste şi alta de combatere directă a religiei ca o invenţie
retrogradă. Era vorba de cursuri, broşuri, cărţi, emisiuni de
radio şi tv, care abordau teme precum: biologia, medicina, chimia,
fizica, astronomia formulate în general într-un stil al opoziţiei
ştiinţei cu religia. Pe de altă parte avem şi o propagandă
ateistă, ce se folosea de aceleaşi mijloace, prin care se încerca
demontarea religiei că fiind o serie de fabulaţii nerealiste şi
care ar fi uşor de explicat prin studiul istoriei religiilor, al
sociologiei şi filosofiei.
Cele
două căi sufereau de o gravă eroare deontologică : ştiinta
trebuie să rămână neutră, nu expunem concepte ştiinţifice
pentru a demonstra dacă anumite religii se înşeală sau nu, la fel
cum nu trebuie făcut acelaşi lucru pentru a valida o anumită
religie; la fel nu studiem istoria, antropologia, istoria religiilor
sau sociologia cu scopul de a demonta o anumită religie.
Comunismul
era o ideologie fără religie, conform propriilor ideologii necesita
ruperea omului de spiritualitate, una din metodele folosite a fost
crearea struţo-cămilei „ateism-ştiinţific”. Combaterea
religiei pentru comunism nu era o simplă opţiune, peste tot unde
acesta a ajuns, el a încercat distrugerea religiei:
Gosateismul-sovietic, Marea Revoluţie Chineză, Regimul Ateist din
Albania ...etc.
Peste
tot s-a observat că, combaterea represivă a religiei nu are
rezultatele aşteptate, aşa s-a ajuns ca în toate ţările
comuniste să se treacă la o combatere a religiei prin propagandă.
În
România, după cum constata Tov.
Tache Aurelian, propaganda se făcea la un nivel mult inferior faţă
de U.R.S.S, unde la Universitata din Moscova exista o catedră de
ateism-ştiinţific cu 8 conferenţiari şi doi profesori, se
precizează că chiar şi în Ungaria lucrurile stau mai bine, unde
exista o revista „Lumina” dedicată ateismului-ştiinţific şi o
bibliotecă ateistă ce funcţiona în cadrul societăţii „Kosuth”.22
Problema ridicată constant era a lipsei cadrelor: „am tot căutat
să fim 100, 200, 300, aşa cum cere ţara, cum cer judeţele,
comunele şi n-am reuşit decât foarte puţin foarte parţial”.
Tov
P. Popescu-Neveanu membru al secţiei de propagandă se plângea:
„trebuie să avem o bază pentru că
nu se poate concepe să ne ducem noi la Oradea, de pildă. De ce să
fie importaţi lectori de la Bucureşti ? Acolo trebuie să existe un
sistem de lucru, acolo actionează 200 de popi, noi ce opunem ? [...]
Pentru treaba asta, evident este nevoie ca să existe nişte oameni
care numai la aceasta să se gândească. Măcar în fiecare loc câte
unul care numai la aceasta să se gândească, care stă tot timpul
să comploteze împotriva lui Dumnezeu în ţinutul în care să se
afle el, care nu operează statistic; atâtea conferinţe, atâtea
brigăzi, atâtea broşuri, ş.a.m.d, care cunoaşte situaţia din
teren”
Acelaşi
Tov P. Popescu-Neveanu arată calea care trebuia
urmată cât şi năzuinţele secţiei de propagandă: „Facultatea
de filosofie dă cadre de mare valoare. Ar trebui la un moment dat să
se reţină 20 care să se specializeze pentru această activitate de
care vorbim. Ne trebuie oameni în judeţe care să înceapă această
acţiune cu conştiinţa că de acolo vor iesi la pensie, adică să
se profileze ca atare. [...] Visul nostru este ca până la urmă
fiecare comună să aiba un contra-paroh adică un tovarăş,
nu un salariat ...”
Până
la atingerea acestor ţeluri, secţia de propagandă amintea că în
anul precedent publicase doar 32 de broşuri într-un tiraj de
529.200 exemplare cu carater „cultural-ştiinţific”. Ne este
adusă la cunoştiinţa că publicaţiile „Ştiinţa şi Tehnică”,
„Scânteia”, „Romania Liberă”, „Scânteia Tineretului”,
au publicat şi ele articole de acest gen. Activitatea s-a realizat
şi prin emisiuni de radio-difuziune ca „Forumul ştinţiific”
„Ştiinta tehnica fanteziei” „Ştiinta explicată”(pt sate”),
„Radio-Racheta” (pentru copii) şi Roza Vânturilor (pentru
tineret) inclusiv prin emisiuni de televiziune ca „Teleenciclopedia”,
„La porţile cunoaşterii”, „Alba-Mater” etc.23
Cei care ne mai amintim aceste emisiuni de la sfârşitul anilor `80,
cu siguranţă ne putem aminti că modul de prezentare era conceput
în aşa fel încât să aibă un caracter subiectiv vis-a-vis de
religie.
Caracterul
anti-religios al campaniei menţionate trebuie subliniat spre nu a
cădea în capcana concepută de conducerea partidului comunist, că
totul era doar o acţiune de educare a maselor şi de contracarare a
superstiţiilor. Pentru aceasta dăm citire sus-numitului raport:
„Pe
lîngă unele cabinete de partid s-au constituit cercuri de
ateism-ştiintific, iar Secţia de Propagandă a CC al P.C.R trimite
periodic lectori pentru a face expuneri pe tema din acest domeniu. La
instruirea locţiitorilor secretarilor comitetelor comunale de partid
care a avut loc, în luna decembrie a.c, una din problemele asupra
cărora s-a insistat a fost activitatea de educare ateistă a
popoulaţiei. Cu prilejul unor manifestări cu caracter religios
(hramuri, procesiuni, instalări ale unor prelaţi), organele de
partid au luat măsuri speciale de contracarare, origanizând acţiuni
cultural-artistice de amploare. Ca urmare a acestor acţiuni, la
unele procesiuni religioase care atrăgeau înainte mii de
participanţi ( la Suceava, Curtea de Argeş şi altele ) precum şi
cu prilejul vizitei lui Marton Aron în unele judeţe şi orase ale
Transilvaniei, numărul credincioşilor a fost mai redus”24
Raportul,
putem spune, trăgea şi un semnal de alarmă:
„Cu
toate acestea, în munca de educaţie ateist-ştiinţifică a maselor
se înregistrează serioase neajunsuri. Organele şi organizaţiile
de partid, organizaţiile de masă, învăţământul şi
instituţiile de cultură şi artă şi-au slăbit în ultima vreme
preocupările în această direcţie de răspândire a cunoştiinţelor
ştiinţifice pentru eliberarea
oamenilor de sub influenţa misticismului”.25
Aş sublinia această ultimă parte, interesul nu cădea pe
ridicarea intelectuală a ţărănimii sau a muncitorilor ci prin
manifestările numite „cultural-ştiinţifice” se urmărea cu
precădere „eliberarea oamenilor
de sub influenţa misticismului”.
Erau semnalate şi fapte deosebit de grave ( din punct de vedere al
ideologiei de partid) „s-a
constatat că organizaţiile de partid privesc cu îngăduinţă
participarea unor membri de partid, pioneri şi utecişti la
manifestări religiose” sau „în
unele localităţi, îndeosebi în judeţele din Transilvania, sunt
cazuri când membri de partid fac parte din consiliile parohiale sau
îndeplinesc funcţia de curator (adminstrator) la biserică.”26
Lucrurile păreau a avea un caracter dezastruos „din
analiza activităţii unui numar însemnat de cămine culturale, case
de cultură şi cluburi ale sindicatelor rezultă că în alcătuirea
programelor lor de activitate nu se are în vedere, ca o sarcină
permanentă educarea ateistă a maselor”.27
Intelectuali,
realizatori de filme, presa, sunt acuzaţi fie că „urmăresc
mai ales realizarea planului” fie
că „în articolele (lor) se face
doar referiri indirecte la asemenea probleme şi nu se prezintă în
mod deschis opoziţia dintre ideologia ştiinţifică,
marxism-leninism şi cea idealistă-mistică”.
Intelectualii sunt acuzaţi într-o formă voalată, de lipsă de
implicare:
„de altfel, chiar o serie de cadre
didactice, mai ales din mediul rural participă la sărbători
religioase”.28
Gravitatea
faptelor trebuie arătată în adevarata lor lumină pentru a nu lasa
urmă de îndoială cu privire la obiectivul de combatere a religiei
al numitei campanii „ateist-ştiinţifice”.
Astfel
în cele ce urmează vom analiza propunerile secţiei de propagandă
de redresare a programului ateist, de combatere a misticismului şi
superstiţiilor, program care după cum s-a văzut mai sus mergea
dezastruos.
Cea
mai importantă măsură o consta, defalcarea activităţii de
propagandă în 4 grupe de interes, acestea erau puse în subordinea
unor instituţii, ministere, organizaţii, care trebuiau să
urmărească o serie de indicaţii precise pentru îndeplinirea
planului. Acestea erau:
- Activitatea Cultural Educaţională a Maselor
- Activitatea Cultural Educaţională ateist-ştiinţifică în şcoli şi învăţământul superior.
- Cu privire la presa tiparită, radio şi televiziune.
- Atribuţiile Organelor şi Organizaţiilor de partid.
- Activitatea Cultural Educaţională a maselor. urma a fi făcută de către „Comitetul de stat
pentru
cultură şi artă” alături de „Comitetul Central al uniunii
Generale a sindicatelor”, „Comitetul Central al Uniunii
Tineretului Comunist” şi „Consiliul naţional al femeilor”.
Aceste organizaţii trebuiau să ia măsuri „ca
în toate aşezămintele culturale de la oraşe şi sate să fie
organizate activităţi specifice pentru educaţia ateistă şi
combaterea ideologiei mistice, religioase.”29
Comitetele de stat pentru cultură şi artă, urmau să trimită
propriile recomandări de teme şi planuri tematice. Întreaga
activitate trebuia intensificată în „perioada de iarnă” când
un număr mai mare de lectori urmau să fie trimişi de la oraşe la
sate dar, şi la gurile de exploatare forestieră şi pe şantierele
de construcţie. Se recomanda ca, în zilele de duminică dar şi cu
prilejul diferitelor sărbători religioase să se organizeze paralel
cu biserica manifestări cultural-educative şi sportive.30
Comitetele
judeţene de partid trebuie să ia măsuri pentru reorganizarea
brigăzilor stiinţifice, acestea urmând a fi folosite în munca de
propagandă ateistă la sate, dar şi în alte locuri precum şcoli,
facultăţi, şantiere, exploatări forestiere. În programul
universităţilor populare şi muncitoreşti ale lectoratelor din
inteprinderi, urmau a fi introduse cursuri despre educaţia
materialist-ştiinţifică. Se recomanda extinderea cursurilor de
ateism ştiinţific şi la universităţile populare. Se prevede
chiar ţinerea de cursuri în limba naţionalităţilor
conlocuitoare. Propaganda cultural-ştiinţifică îi viza şi pe
miltari, atât ofiţeri cât şi simpli ostaşi, Ministerul Forţelor
Armate, Ministerul Afacerilor Interne şi Consiliul Securităţii
Statului urmând a se ocupa de acest lucru.
De
elaborarea şi editarea unor materiale precum, diapozitive, plicuri
cu fotografii, expoziţii într-un tiraj corespunzător urma să se
ocupe „Consiliul de Stat”. Temele recomandate erau „Cunoştiinţe
despre univers”, „Originea vieţii”, „Fenomenele
meteorologice”, „Originea şi evoluţia omului”, „Pamântul”.31
Se poate observa că aceste „teme” nu erau de un real folos să
zicem sătenilor sau muncitorilor dintr-o zonă, cum ar fi fost
„combaterea dăunătorilor” pentru agricultori, sau „norme de
protecţie a muncii” pentru muncitori. Un muncitor „luminat” în
privinţa originii vieţii pe pamânt nu devenea un muncitor mai
eficient. Nu e greu să constatăm că aceste teme aveau însă
legătură cu anumite credinţe sau ritualuri religioase. Studiul
materialelor editate sub egida „ateist-ştiinţifică” ne
dezvăluie tocmai acest aspect.
Muzeele
de Istorie şi ştiinţele naturii trebuiau să îşi pregătească
activităţi ateist-ştinţiifice atât la sediu cât şi itinerante.
Muzeelor li se cerea organizarea unor secţii de evoluţionism precum
şi expoziţii volante pe această temă.32
Comitetele de stat pentru cultură şi artă urmau să ia măsuri
pentru deschiderea unor planetarii în diverse zone ale ţării.
Comitetul naţional de cinematografie trebuia să realizeze un plan
cincinal ce avea ca obiectiv sporirea numărului filmelor de „ştiinţe
popularizate” şi asigurarea difuzării acestora în cadrul
aşezămintelor de cultură.
Pentru
atragerea intelectualităţii, secţia propunea infiinţarea
„Asociaţiei Pentru Răspândirea Ştiinţei şi Culturii” cu
sediul în Bucuresti (A.R.S.C). 33
- Activitatea de educaţie ateist-ştiinţifică în scoli şi învatamantul superior, revenea în mare măsură „Ministerului Învăţământului” dar implica şi „Comitetul Central al UTC” şi „Consiliul Naţional al organizaţiei de pioneri”.34
Educarea
ateistă a tineretului era considerată foarte importantă în cadrul
propagandei ateist-ştiinţifice. În cadrul discuţiilor avute în
cadrul secţiei de propagandă Tov.
Tache Aurelian povestea cu amărăciune „În
legătură cu munca de educare ateist ştiinţifică a studenţilor,
anul trecut exista un cerc pe Universitate, în cadrul învăţământului
U.T.C, şi veneau studenţii cu grămada, să spun aşa. S-a
desfiinţat acum 4-5 ani acest cerc ( sic – prob, 4-5 luni)”
consecinţele lipsei unor asemenea organizaţii, se puteau simţi
„eu am fost martorul unei scene
care m-a uimit. Ştiţi că Politehnica a invitat în noaptea de 24
spre 25 decembrie 1968 corul universităţii pentru a cânta cântece
de iarnă (?). Când am întrebat un student, când au fost invitaţi
cei din cor să cânte, cântece de iarnă la Politehnică, în ce
noapte, adică cu ce prilej, mi-a răspuns: cu prilejul sărbătorilor
de iarnă, mai precis Crăciunul. Atunci s-au ridicat nişte colegi
de-ai noştri şi au spus că e o datină populară. Ce vreau să
spun ? Nu există, tovarăşi, o concepţie clară chiar în rândul
cadrelor didactice despre ce înseamnă datină populară şi ce
înseamnă influenţa mistică asupra datinilor populare. Nu înţeleg,
nu pot să facă detaşarea necesară între ceea ce este folclor şi
ceea ce este fenomen religios, sau nu vor. Faţă de studenţi, o
asemenea poziţie a fost dăunătoare”35.
Pentru înţelegerea măsurilor ce erau propuse trebuie înţeles
că, în contextul istoric şi ideologic pătrunderea religiei în
mediul şcolar şi universitar era perceput ca un lucru total
inacceptabil chiar ca un lucru forte grav. În broşura despre
„activitatea de educaţie ateist ştiinţifică” se preciza:
„Şcoala prin care trece întregul
tineret, trebuie să joace un rol activ, eficient în formarea
gândirii materialiste şi educarea ateistă a elevilor şi
studenţilor”36
În acest context pentru învăţământ se propunea:
„Ministerul
Învăţămîntului va lua măsurile pentru sporirea rolului şi
răspunderii şcolii, a cadrelor didactice în formarea concepţiei
ştiinţifice despre lume şi societate a tineretului şcolar şi
universitar. În învăţămîntul superior vor fi revăzute
programele, manualele şi cursurile, urmărindu-se prezentarea
tezelor fundamentale ale materialismui dialectic şi sporirea rolului
educativ al învăţămîntului. Potrivit profilului fiecărei
facultăţi se vor introduce cursuri sau cicluri de expuneri pe
probleme de ateism ştiinţific.”37
Se
mai propunea organizarea de consfătuiri cu decanii şi şefii de
catedre pentru îmbunătăţirea educaţiei ateist-ştiinţifice a
studenţilor. De asemenea se indică ca:
„În planurile de activitate ale Ateneelor studenteşti vor fi
incluse teme şi acţiuni de educare ateist-ştiinţifică”.
Următorul paragraf ne arată în mod clar că propaganda întreprinsă
în rândul tinerilor urmărea mult mai mult decât combaterea
„misticismului” şi a „superstiţiilor”: „Cadrele
didactice vor acorda o atenţie sporită conţinutului ştiinţific
al lecţiilor, creşterii eficienţei lor, urmărind
sprijinirea elevilor şi studenţilor să ajungă la concluzii
ateiste din conţinutul învăţământului. În
aprecierea activităţii cadrelor didactice se va ţine seama şi de
măsura în care elevii acestora au dobândit înţelegerea
ştiinţifică asupra lumii şi nu mai iau parte la acţiuni
cu caracter religios”. Indicaţii clare erau date şi
pentru orele de dirigenţie unde „vor fi dezbătute teme cu
caracter ateist-ştiinţific”. Materiale despre educaţia
materialist ştiinţifică a elevilor urmând a fi publicate în
revistele de profil „Revista de pedagogie” şi „Gazeta
învăţământului”.
Părinţii
nu erau nici ei scutiţi de propaganda ateist-ştiintifică
„Conducerea şcolilor vor acorda o atenţie deosebită formelor
de legătură dintre şcoală şi familie, organizând expuneri pe
tema ateist-ştiinţifică în cadrul lectoratelor pentru părinţi,
vizite la domiciliul elevilor şi discuţii cu acei părinţi care
imprimă o educaţie religioasă copiior lor”.
În
vederea desfăşurării propagandei ateist-ştiinţifice în şcoli,
se vor urmări „îndeosebi
sărbătorile religioase”.
Inclusiv în activităţile extraşcolare se urmărea „sprijinirea
educaţiei ateist-ştiinţifice”.
„Ministerul Învăţămîntului” „Comitetul Central al U.T.C”
şi „Consiliul Naţional al organizaţiei de pionieri” aveau
obligaţia dotării şcolilor cu aparatură audio şi de proiecţie
cât şi alte materiale „necesare
pentru organizarea unor acţiuni itinerante care să poată sustrage
pe elevi de la participarea la acţiuni religioase.”38
- Activitatea de educaţie ateist-ştiinţifică în presa tiparită, radio şi tv. De aceasta se ocupau mai multe instituţii şi organizaţii ce ţineau de presă, radio, televiziune.
Ziarele
şi revistele trebuie să asigure spaţii pentru articole cu caracter
explicativ vis-a-vis de fenomenele naturii, de asemenea trebuie
arătată lupta dintre materialismul-dialectic şi „concepţiile
idealiste, mistice” S-a propus chiar ca ziarele şi revistele de
specialitate să abordeze şi probleme legate de esenţa socială a
religiei, a moralei religioase sau atitudinea partidului şi statului
în problema religiei. Revista „Ştiinţa şi Tehnica” urmînd a
fi reprofilată spre a trata cu preponderenţă „probleme de
popularizarea a ştiinţei şi tehnicii, de ateism-ştiinţific.”
Presa studenţească, fiind citate publicaţiile „Amfiteatrul” şi
„Viata studenţeasca” trebuiau să abordeze „permanent
materiale de ateism-ştiinţific”.
Un
subcapitol important al propagandei scrise o constituia redactarea
unui număr important de lucrări cu caracter „ateist” şi de
„combaterea misticismului”. Vom reveni asupra acestui aspect
când vom enumera lucrările de „ateism-ştiinţific” editate pe
parcursul anilor 1960-1968 ( cele apărute într-un tiraj
nemulţumitor) şi cele preconizate să apară în 1969. Amintim doar
câteva titluri: „Biblia pentru credincioşi şi necredincioşi”
E. Iaroslavschi 25,000 de exemplare, „Cum se nasc trăiesc şi mor
zeii şi zeiţele” E. Iaroslavschi 55.000 de exemplare. Biblia
Hazlie, Taxil. L 65.000 exemplare (editura Politică), Calăuza
ateistului (reeditare) 20.000 exemplare (editura Politică), Educaţia
ateistă în şcoală, N.V. Skvortov 10.000 exemplare (editura
Didactica), Consecinţele influenţei religioase exercitate asupra
copiilor, K I Beliaev, 15.000 editura Didactica), Originea
Creştinismului, A. Tache 63000 exemplare editura ştiinţifică ,
Antiumanitarismul moralei religioase 61.000 exemplare editura
ştiinţifică , A trait Hristos? K L Voropaeva 43.000 exemplare
editura militară... etc. Referitor la lucrările publicate până la
acea dată se prevedea ca: „Comitetul
de Stat pentru Cultură şi Artă va asigura revizuirea planurilor
editoriale pe 1969 şi a proiectelor de plan pe 1970, în vederea
editării unui număr mai mare de lucrări de popularizare a ştiinţei
şi combatere a misticismului, în tiraje sporite şi condiţii
grafice superioare, dintre care majoritatea vor fi traduse şi în
limbile maghiară şi germană. Vor fi reeditate într-un tiraj
corespunzător unele lucrări de ateism ştiinţific (original şi
traduceri) care s-au bucurat de succes şi se va asigura editarea
unei lucrări cu caracter de îndrumar pentru activitatea de
combatere a misticismului”.39
Se
mai prevedea ca în cadrul unor emisiuni de la radio „Tribuna-Radio”
să fie inclusă şi un ciclu de conferinţe pe tema „Ştiinţa şi
religie faţă în faţă” sau sub titlul „Pagini din istoria
ateismului” să fie difuzate comentariile unor filozofi eseişti,
esteticieni, sociologi cu privire la acest subiect. Teatrul
radiofonic trebuia să includă în program începând cu anul 1969
scenarii cu caracter ateist „Orologiul şi bufniţa” de Ion
Băieşu, „Cosaru Ghinionist” de H.Nicolaide, „Puncte, puncte”
de I.D. Şerban, Lucrarea „Biblia pentru credincioşi şi
necredincioşi” trebuia prezentată într-o suită de dramatizări.
Inclusiv participanţilor la concursurile de creaţie radiofonică
trebuia să li se sugereze abordarea unei tematici ateiste. Emisiunea
„Atenţie părinţi” urma a prezenta modul oportun de educare
„ştiinţifică în familie”. Emisiunea radiofonică „Antena
tineretului” urma să prezinte ciclurile „Mit şi adevar”
(educarea ateistă a tineretului) şi „e pur şi muove” (despre
momente de seamă din istoria ateismului şi a luptei oamenilor de
ştiinţă pentru progres). O noua emisiune de tineret
„Radio-enciclopedia pentru tineri” urma să prezinte subiecte
legate de „existenţa lumii materiale” şi „esenţa
anti-ştiinţifică a religiei”.40
Televiziunea
urma să joace şi ea un rol important în educaţia ateist
ştiinţifică a maselor. În emisiunea „Invitaţie” la ora
20,00 urma să se introducă o rubrică permanentă de ateism urmând
a se aborda teme precum: „A existat potopul?” „Adevărul
despre legendele Biblice”, „Creatori de mituri în lumina
ştiinţei”...etc. La rubrica „cronica ideilor” trebuiau
abordate teme precum „Funcţionarea socială a religiei”,
„Tradiţii ale filosofiei ateiste româneşti” sau „Materialismul
dialectic şi cunoaşterea”. Iar la rubrica „Istoria
civilizaţiilor” trebuiau discutate teme precum: „Originea
miturilor şi a religiei”, „apariţia religiei” sau „jertfe
pe altarul ştiinţei”.
Celebra
emisiune „Teleenciclopedia” era şi ea citată cu sarcina de
„popularizare a cunoştiinţelor ştiinţifice”. Cei care ne
amintim de această emisiune de dinainte de `90 cu siguranţă ne
amintim şi că dincolo de caracterul informativ indiscutabil al
emisiunii, exista şi o încărcătură ideologică.
În
cadrul emisiunilor pentru copii precum „La porţile cunoaşterii”
sau „Studioul Pionierilor” se urmărea un program similar, de
explicare sistematică a apariţiei şi dezvoltării vieţii pe
pământ, a cauzelor ce determină fenomenele naturii sau a luptei
oamenilor de ştiinţă pentru triumful raţiunii şi adevărului. În
cadrul emisiunilor ClubXX, Liceeum sau Alma Mater se urmărea de
asemenea „combaterea misticismului şi superstiţiilor în
rândul tinerilor”. Raportul propunea în continuare în ceea
ce priveste teatrul de televiziune îndeosebi în cadrul emisiunii
„Studioul Mic” se vor solicita „lucrări care să satirizeze
misticismul, concepţiile pseudo-ştiinţifice, idealismul şi se vor
relua unele spectacole cu un bogat conţinut educativ-ateist”.
- Sarciniile ce reveneau organelor şi organizaţiilor de partid. Aici nu trebuie uitat că Lenin decreta că problema religioasă nu poate râmane o chestiune personală în ceea ce priveşte partidul, şi că propaganda comunistă trebuie să includă obligatoriu şi propagarea ateismului.
Prin
urmare raportul recomanda: „Organele şi organizaţiile de
partid poartă răspunderea pentru organizarea întregii activităţi
de formare a concepţiei materialiste despre lume în rândurile
comuniştilor, a tuturor oamenilor muncii. La baza activităţii de
propagandă ateistă va sta metoda de convingere a oamenilor asupra
caracterului ştiinţific al concepţiilor partidului nostru despre
viaţă şi societate şi al falsităţii concepţiilor
mistico-religioase.” Comitetele judeţene, municipale,
orăşeneşti şi comunale de partid trebuiau să revadă tematica
învăţământului de partid pentru a introduce teme de ateism
ştiinţific, urmând a se organiza şi conferinţe pe această temă,
„se vor organiza discuţii individuale cu acei membri de partid
care frecventează biserica şi fac parte din conducerea parohiilor,
pentru lămurirea acestora asupra a ce există între ideologia
partidului nostru şi ideologia practicată de religie”.
Secţia
de propagandă a CC al PCR urma să îşi organizeze un corp de
lectori specializaţi pe subiectul „ateismului-ştiinţific”,
aceştia vor face expuneri în faţa activului de partid cât şi a
cadrelor didactice. Corpuri similare trebuiau formate pe viitor şi
de comitetele judeţene.
Departamentul
Cultelor trebuia să îşi controleze mai atent împuterniciţii din
judeţe în vederea respectării normelor legale privind
funcţionarea cultelor. Trebuia avută în vedere şi modificrea unor
prevederi „depăşite” din legea cultelor.
Deşi
seria de rapoarte, informări şi studii din 1969 se încheia într-o
notă „optimistă” „În cursul
lunilor octombrie şi noiembrie a.c activişti ai secţiei propagandă
au controlat într-un număr de judeţe modul în care organizaţiile
de partid se ocupă de aplicarea măsurilor aprobate de Consiliul
Executiv al C.C. Al P.C.R privind propaganda ştiinţifică şi
combaterea misticismului din conştiinţa maselor în majoritatea
judeţelor se constata din partea organelor de partid, a
instituţiilor de cultură şi învăţământ o preocupare sporită
pe acest tarâm”41
[...] schimbări majore nu au fost simţite în anii următori. Acest
fapt nu se datoreaza organelor de partid, instituţiilor abilitate
sau factorilor de decizie, ci practic ultimului eşalon din linia
propagandei, profesorii, învăţătorii, educatorii, şefii de
departamente. Aceşti ultimi membri ai lanţului propagandei erau
primii care interacţionau cu „masele” şi care după cum se
constatase şi înainte de 1968, nu erau interesaţi în această
privinţă decât în îndeplinirea programului fără a se implica
la propriu în propaganda ateista. Regimul din Romania a ramas unul
ateu, în care întâlnim situaţii în care unii studenţi sunt
exmatriculaţi pentru că au asistat la slujbe religioase, sau
ofiţeri şi subofiţeri din cadrul armatei care îşi botezau copiii
pe ascuns. Cu toate acestea trebuie precizat hotărât că,
propaganda anti-religioasă în rândul maselor nu a atins nici un
moment gradul de monstruozitate întâlnit în URSS unde de exemplu
numeroase biserici au fost transformate în muzee ale ateismului.
Singurul
mod prin care mai putem evalua astăzi intenţia de ateizare a
României este prin lista publicaţiilor apărute pe această tema în
anii 1960-1968 şi cele ce urmau să apară în 1969,.
"Calauza ateistului" conform introduceri se adresa "propagandiștilor" si "agitatorilor" care erau implicați in "combaterea rămășitelor religioase".
Tonul general al cărților prezinta ateismul dintr-o pozitie de autoritate, se insinua ca "știința" deja a stabilit modul cu "a apărut religia" si toate procesele psihice care il fac pe oameni sa creadă in supranatural.
Prin modul in care sunt expuse argumentele reiese ca perioada in discuție ar fi reprezentat apogeul științei si al tehnologiei iar aceasta știința se afla intr-o opoziție directa, chiar intr-un razboi cu religia.
Deși din documente reiese ca de propaganda se ocupa "partidul" de aplicarea ei se ocupau diverse instituti. In acest caz mai multe edituri care publicau in zeci de mii de cărți in folosul propagandei ateist-științifice. O energie semnificativa folosita in mod inutil, efectul propagandei a fost nesemnificativ.
---------------------------------------------------------------------------------------------------
Tonul general al cărților prezinta ateismul dintr-o pozitie de autoritate, se insinua ca "știința" deja a stabilit modul cu "a apărut religia" si toate procesele psihice care il fac pe oameni sa creadă in supranatural.
Prin modul in care sunt expuse argumentele reiese ca perioada in discuție ar fi reprezentat apogeul științei si al tehnologiei iar aceasta știința se afla intr-o opoziție directa, chiar intr-un razboi cu religia.
Deși din documente reiese ca de propaganda se ocupa "partidul" de aplicarea ei se ocupau diverse instituti. In acest caz mai multe edituri care publicau in zeci de mii de cărți in folosul propagandei ateist-științifice. O energie semnificativa folosita in mod inutil, efectul propagandei a fost nesemnificativ.
---------------------------------------------------------------------------------------------------
1 Nicolai
Berdiaev, Originile şi sensul comunismului rus pp 190-192
2 Lenin
Opere volumul 15, editura de stat pentru literatura politică 1957
pag 392
3 Lenin
Opere vol 10 editura de stat pentru literatura politică 1956 pag
69-74.
4 Lenin
Opere vol 10 1956 pag 69-74.
5 Lenin
Opere volumul 15 pag 393
6 Lenin
Opere volumul 15 pag 394
8 A
se vedea studiul lui Crispin Paine "Militant Atheist Objects:
Anti-Religion Museums în the Soviet Union" disponibil online
http://www.presentpasts.info/articles/10.5334/pp.13/
9 Lenin
Opere volumul 15 pag 393
10 ibidem
11 Lenin
Opere volumul 15 pag 393
13 S.A.N.I.C,
C.C al PCR secţia propagandă şi agitaţie „stenograma, note,
informări, propuneri privind activitatea de educare
ateist-stiinţifică a maselor – ianuarie-decembrie 1969” [ în
continuare „stenograma, note, informări, propuneri „] pag 62
14
Richard Wurmbrand în cartea sa „Tortured for Christ” editată
de „The voice of Martyrs” publicată „Living Sacrifice Book
Company” 1964
15 Ibidem
96
16 Cu
privire la activitatea de Educaţie Ateist-Ştiinţifică, Comitetul
Partidului Comunist Român -sectia propaganda- Bucuresti 1969 pag 4.
17 Dosarul
se gaseste la arhivele nationale bucuresti sala Sanatescu CC al PCR
sectia propoaganda şi agitatie
18 Lenin
Opere volumul 15 pag 396
19 Cu
privire la activitatea de Educatie Ateist-Stiintifica, Comitetul al
Partidului Comunist Roman -sectia propaganda- Bucuresti 1969 pag 4.
20 S.A.N.I.C,
C.C al PCR secta propaganda şi agitatie „stenograma, note,
informari, propuneri privindactivitatea de educare
ateist-stiintifica a maselor – ianuarie-decembrie 1969” [ în
continuare „stenograma, note, informari, propuneri „] pag 2
21 ibidem
22 S.A.N.I.C,
C.C al PCR secta propaganda şi agitatie „stenograma, note,
informari, propuneri privindactivitatea de educare
ateist-stiintifica a maselor – ianuarie-decembrie 1969” [ în
continuare „stenograma, note, informari, propuneri „] pag 2
23 stenograma,
note, informări, propuneri pag 2
24 idem
pag 3
25 idem
pag 3
26 idem
pp 3-4
27 idem
pag 4
28 idem
pag 4
29 idem
pag 6
30 idem
pag 6
31 idem
pag 6-7
32 idem
pag 7
33 idem
pag 7-8
34 idem
pag 8-9
35 idem
pag 27-28
36 idem
pag 63
37 idem
pag 8
38 idem
pag 9
39 idem10
40 ibidem
41 stenograma,
note, informări, propuneri pag 114